1978. Trecusem vitejeste in clasa a doua. Tatal unui coleg era militian de circulatie, iar tovarasa invatatoare l-a chemat sa ne invete cum sa traversam corect. Scoala avea un aparat de proiectie antic si ni s-au pus niste filme cu accidente rutiere. Dupa ce s-a aprins lumina, am fost intrebati ce am inteles. Un natarau a sarit din banca, s-a dus pe catedra si s-a aruncat in fata tablei, declamind, fericit „uite asa ii curgea singele lu’ mortu’ ala!”.
1995. Dupa ce s-a chiombit la o porcarie de superactiune cu Arnold sau Bruce Willis, un prostovan de 10 ani s-a aruncat de pe bloc, sperind ca se va prinde de o macara sau de o grinda, cum vazuse el pe ecran.
2010. In România, cartile au devenit mai periculoase decit filmele, totul culminind cu oligofrenia numita „flacara violeta”. Din 1990 incoace, tarabele si librariile au fost invadate de literatura parazitara. Veleitari ai pixului si edituri patronate de borfasi au scos brosuri sau caramizi de sute de pagini despre conspiratii mondiale, servicii secrete, religii paralele, hipnoza, vraci, taoism, acupunctura, kama-sutra. Orice timpita poate sa-ti faca astrograma. Soferii de taxi vorbesc despre masonerie si templieri. Vinzatoarele de la alimentara iti talmacesc visele. Politicienii vin cu argumente paranormale. Prostul nu mai e prost. E secerat de ocult. Pe cei mai multi români, aceasta paraliteratura i-a prins nepregatiti. E un fel de etaj, sub care nu exista fundatie si parter. Discernamintul se formeaza prin repere. Neavind asa ceva, ei citesc si cred. Si le dauneaza. Din punctul meu de vedere, insa, e bine. Pot sa depistez mai repede idiotii. Va dau si un exemplu. Cind il aud pe vreunul citind din prolificul impostor Pavel Corut, il etichetez pe loc: „cretinoid”.