“In cele din urma va trebui sa acceptam responsabilitatea si consecintele pentru alegerile si actiunile noastre. Fiecare act, gind si alegere se alatura unui permanent mozaic; deciziile noastre brazdeaza universul constiintei si afecteaza vietile tuturor. Fiecare act sau decizie in sprijinul vietii aduce prinos intregii vieti, inclusiv a celei proprii. Undele pe care le generam se intorc la noi (…). Tot ceea ce exista in Univers emite constant un model energetic identificabil de o frecventa specifica, ce persista pentru totdeauna si poate fi citit de cei care stiu cum. Fiecare cuvint, act si intentie creeaza o inregistrare permanenta; fiecare gind e cunoscut si inregistrat pentru totdeauna”, spune David Hawkins in cartea sa “Adevar versus Falsitate” (Ed. Cartea Daath). Daca ne-am putea recunoaste, fie si numai in cele scrise mai sus, daca am deschide ochii “launtrici” si “urechile interioare” catre misterele simple ale universului constiintei, am infrunta, dintr-un foc, balaurii si stafiile programelor negative interioare, ce ne calauzesc spre propria suferinta. Cu mintea si cu trairea alegem, aici sintem complet liberi, aici ne autodescoperim frumusetea sau uritenia, puterea de a iubi sau pe aceea de a uri. In mintea si-n inima noastra se intimpla mai intii razboiul sau pacea, inlauntru se contureaza tabloul lumii, ca si tabloul pictorului, cladirea arhitectului sau imaginea camerei in care dormim.
Obiectele interioare ies in afara prin toate formele ce ne inconjoara. Si, daca vrem sa aducem in jurul nostru forme si lucruri, oameni si experiente ce “aduc prinos vietii” ori inalta
spiritul si puterea inimii de a se vindeca prin iubire si frumos, avem nevoie sa le vizualizam, sa le gindim, sa le purtam in interiorul nostru prin credinta si bucurie. Toate
imaginile launtrice devin unde energetice capabile sa strabata lumea intreaga pentru a se
intoarce, apoi in experienta noastra in cele mai diverse, mai neasteptate, mai fascinante si mai tulburatoare forme. Gindurile noastre ne inconjoara in viata de zi cu zi. Ele devin oamenii de alaturi. Ele se transfigureaza intr-o zi in proiecte ce prind viata, in oamenii pe care-i intilnim, in cei pe care-i iubim asa cum cladirile din mintea arhitectului se inalta
intr-o buna zi in oras. Tot ce ne putem imagina e in mod potential real. Trebuie doar sa stim ca imaginile noastre conteaza. Ceea ce gindim conteaza. Daca cineva ne deranjeaza cu adevarat, inlauntru alegem intre a ramine agatati in “deranj” ori a privi omul din fata noastra cu iertare si intelepciune. Ceea ce vom alege emite o vibratie ce strabate constiinta tuturor si se intoarce, in cele din urma, la noi. Iata de ce nu avem voie sa renuntam la iubire. Nu avem voie sa deznadajduim, nici sa gindim eternitatea raului si a suferintei, caci toate aceste “desene launtrice” calatoresc in constiinta desenatorului si devin, apoi, operele lui. Ceea ce ne inconjoara, fie ca putem recunoaste sau nu, am desenat cindva, undeva, noi insine. Ne-am gindit iubitii, prietenii, dusmanii, lucrurile frumoase si pe cele urite si de aceea nu-i vina neplacutului pentru ca vine la noi, cit responsabilitatea noastra de a fi emis cindva vibratia prin care l-am adus in experienta.