Cauta

Un 0-5 al campionatului nostru sterp

Pe manseta principalelor ziare sirbesti scria, ieri: „Ne asteapta Mondialul!” sau „Mergem in Africa!”. Mi-am adus aminte de data de 16 noiembrie 1989, cind ziarul „Sportul” a titrat, dupa victoria noastra impotriva Danemarcei, „Alo, Roma? Venim!”. Da, am fost cindva mari! Cele doua reprezentative au patruns pe Maracana pe tunelul de sub peluza orientata spre impresionanta biserica ortodoxa Sfintul Sava. Cupola catedralei lumina „Maracana” din Belgrad. Cind a inceput sa cinte fanfara, mi se parea ca trompetele vestesc Invierea Balcanilor. In drum spre stadion, ne asteptam ca sirbii de pe strazi sa ne injure sau macar sa ne salute cu degetele, cum se obisnuieste la fotbal. Ne-au lasat in pace. Si nu fiindca ar fi baieti pasnici, ci pentru ca au simtit ca nu sintem importanti. La sfirsitul meciului, mi-am scotocit mintea dupa niste rezultate identice ale nationalei. Am gasit un 0-5 impotriva lui Standard, in 1969, la o saptamina dupa acel dezastru nascindu-se, pe Wembley, marea echipa de la Mexico ’70, si un alt 0-5 cu Ţara Galilor, in 1983, nationala calificindu-se la Euro ’84. Nu caut scuze, mi-ar fi greu sa le gasesc, scorul ne-a sfarimat, dar acest rezultat este — stiu, suna groaznic! — bun pentru ca am aflat de la ce nivel pornind in preliminariile viitoare. Sper ca vom renunta la prostiile gen „sintem favoriti”, lansate de caraghiosii nostri presedinti de cluburi, care se pricep la fotbal ca Mosa Mariancovici, personajul sirb al lui Eugen Barbu, din romanul „Unsprezece”. Cind joci cu o echipa superioara, iar Serbia e mult mai buna decit noi la jocul asta, n-ai voie sa faci greseli individuale. Si au fost destule. Acum vad ca multe creaturi avortate pe maidanul mihnirii il contesta pe Razvan Lucescu. Uriasa lui greseala este ca a acceptat sa preia nationala, ca a intrat in morisca asta de palavre si de suspiciuni. Omul schimba avioanele, alearga prin aeroporturi, urmareste si inventeaza fotbalisti, antreneaza ce are. Si n-are! De pilda, se spune ca Maftei nu merita sa se numere printre tricolori. Si pe cine sa aduca Lucescu? Pe Barboianu de la Craiova, pe Buhusi de la Vaslui? Nu vedeti ca incearca sa ambaleze si sa vinda marfa produsa si desfacuta de presedintii de club care stilcesc limba româna cu formulari ca „am decit 2 sau 3 fotbalisti la lot”?

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version