Cauta

Vremea se strica iar. Reapar ploile

Este foarte posibil ca tabloul primavaratic de la momentul de fata, din Bucuresti, sa fie inlocuit cu unul plin de nori, iar soarele sa devina scump la vedere, in intervalul urmator.

In aceasta situatie se vor afla mai multe regiuni din tara, cel putin incepand de duminica dupa-amiaza, de la ora 16, cand intra in vigoare o informare meteo prin care aflam ca, pana marti noapte, la ora 23, cuvintele de ordine vor fi „instabilitate atmosferica accentuata” si „ploi insemnate cantitativ”.

Conform ANM, in perioada mentionata, vor fi episoade – in special dupa-amiaza si seara – in care vor aparea ploi in aversa, torentiale, cu descarcari electrice si vant cu intensificari ce pot ajunge sa se transforme in vijelii. De asemenea, sunt sanse sa apara si grindina. „Astfel de fenomene vor fi mai frecvente in zonele de deal si de munte, precum si in sudul, estul si centrul tarii, iar cantitatile de apa vor depasi local 15…20 l/mp si izolat 40…50 l/mp”, transmit meteorologii.

Si daca va gandeati ca vestile rele despre vreme se vor incheia cu una, cu doua, lucrurile nu par sa stea deloc astfel, de vreme ce specialistii de la Administratia Nationala de Meteorologie transmit ca urmeaza o racire accentuata a vremii, in noaptea de marti spre miercuri si apoi pe parcursul celei de-a treia zile a saptamanii.

Ultimele stiri

  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Exit mobile version