Cauta

Vrea un NATO-cazinou pentru SUA

Presedintele american a lansat, ieri, im prima zi a summit-ului Aliantei Nord Atlantice, un atac frontal asupra Germaniei pe care a acuzat-o ca este ”prizoniera” Rusiei, deoarece cumpara energie de la Putin si imbogateste o tara considerata dusmanul  NATO.

Alaturi de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, Trump s-a ratoit: „Germania imbogateste Rusia si este prizoniera a Rusiei. Germania este complet controlata de Rusia, plateste miliarde de dolari Rusiei pentru aprovizionarea cu energie si noi trebuie sa platim pentru a o proteja de Rusia.  Cum poate fi explicat acest lucru?”. Evident, Trump se referea la gazoductul Nord Stream care, din 2012, leaga Rusia de Germania via Marea Baltica dar si la proiectul Nord Stream II care a primit verde din partea guvernului german. Statele Unite sunt insa angajate intr-o strategie de cucerire a pietelor pentru gazele naturale. Americanii au exportat 17,2 miliarde de m3 in 2017, din care 2,2% cu navele-metanier catre terminalele UE.”Germania este o tara bogata”, a continuat Trump, acuzand iar Berlinul ca nu consacra celebrul 2% din PIB pentru Aparare.

Interese comerciale, ce PIB pentru Aparare?

Spre deosebire de alti presedinti americani in relatia cu aliatii europeni, se remarca nu numai agresivitatea lui Trump ci si faptul ca subordoneaza alianta politico-militara transatlantica, fundament al securitatii Europei incepand cu 1949, intereselor comerciale ale SUA.Potrivit unor experti, Trump nu este interesat de relatia transatlantica decat in masura in care ea i-ar putea impinge pe europeni sa cumpere mai mult (si sa vanda mai putin ) in SUA. ”Trump exploateaza  complexul de vinovatie al europenilor cu privire la cheltuielile de aparare, precum si teama de a fi abandonati de America, sa zmulga concesii cu privire la ceea ce conteaza cu adevarat pentru el: reducerea deficitului comercial american”, explica Jeremy Saphiro, director de cercetare la European Council on Foreign Relations. Pentru Robin Niblett, director al think-tank-ului britanic Chatam House, ”Trump se foloseste de puterea militara preponderenta a SUA pentru a forta tarile europene sa cedeze in dosarul comercial”. Miza cheltuielilor pentru aparare pe care le flutura Trump aliatilor europeni este de fapt dreptul superputerii americane de a respecta sau incalca norme internationale dupa cum considera potrivit.

Merdeces incepe cu M, ca Merkel

SUA consacra 3,57% din PIB apararii, o suma care, in valoare absoluta, este superioara bugetului militar cumulat al ansamblului celor 28 de state membre NATO. Dar aceste cifre trebuie relativizate (iar Trump stie acest lucru) pentru ca terenul de actiune al SUA este planetar, spre deosebire de europeni. In bugetul american  de aparare, doar o parte, aproximativ o cincime, conform expertilor, este cu adevarat dedicata NATO. Daca ne uitam la bugetul NATO, vedem ca Statele Unite ofera 22%, Germania 14%, Franta si Regatul Unit cate 10% fiecare. Avand in vedere ponderea economica a statelor membre, aceste participari nu par disproportionate. In ceea ce priveste partea europeana, patru tari indeplinesc deja obiectivul aliasilor din 2014 privind un buget al apararii de cel putin 2% din PIB pana in 2024: Marea Britanie, Grecia, Polonia si Estonia iar altele sunt  pe cale sa-l indeplineasca (Romania, Franta, Letonia si Lituania). Germania, oaia neagra a lui Trump, consacra 1,24 din PIB pentru aparare (2017). Alte tari, si mai putin: Italia, Spania, Olanda sau Belgia. Dar cum se face ca politica externa a lui Trump, de fapt o politica de cazinou, are ca principala linie directoare atacul asupra locomotivei Europei? Tot el spunea: Prea multe Mercedes si BMW in New York…

Ciocu mic, Donald

In mod ironic, niciodata NATO nu a fost mai performant in termeni militari decat astazi. ”Aliatii nu trebuie sa-si mareasca cheltuielile pentru a fi pe placul SUA ci pentru ca este in interesul lor”, a pledat Stoltenberg. Colectiv, eforturile aliatilor sunt incontestabile. Din 2014, statele membre ale NATO, in afara SUA (Europa + Canada), au adaugat 87 miliarde dolari in bugetele lor militare, potrivit secretarului general al Aliantei. Cresterea, in termeni reali, s-a accelerat. Ea a fost de 1,83% in 2015, de 3,14% in 2016, de 5,21% in 2017. NATO a desfasurat o forta de descurajare in Polonia si in statele baltice impotriva atitudinii agresive a Rusiei si joaca un rol tot mai important in lupta impotriva terorismului.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version