Perspectivele asupra perioadei postcoronavirus nu sunt câtuși de puțin îmbucurătoare. Fără doar și poate vor mai fi niște replici, dar care nu sunt de așteptat să fie la de puternice ca epidemia în sine. Vor fi în continuare noi îmbolnăviri, noi spitalizări, numărul de persoane decedate iar va împovăra statisticile și nu este exclus să ne trezim cu alte restricții. Dar este de presupus că, mai devreme sau mai târziu, epidemia își va pierde din intensitate, până la dispariție, căci nu poate dura la nesfârșit. Ce vom face însă după ce ieșim din criza aceasta? Prețurile la alimente și produsele de bază nu s-au plafonat, banii vor fi din ce în ce mai puțini, iar agricultura este la pământ. Deci?
Dacă ar fi să transpun aceste lucruri în limbajul ministresei Monica Anisie, probabil va suna în genul „vor fi și persoane care vor scăpa, iar dacă nu, nu. Discutăm la o dată pe care vă anunțăm noi când”. Până în clipa de față, Guvernul Orban nu dă semne că ar avea un plan de rezervă. De fapt, nu mi se pare că are vreunul. Sunt numai considerații generale, toate la viitor: vom face, vom analiza, vom propune, vom lua notă, ne gândim să etc. Concret, nimic.
Străinii fac legea
„Stați acasă și totul va fi bine” a fost lozinca unei luni de guvernare sub domnia coronavirusului. Am stat, dar efectele au fost contrare celor pe care mizau Iohannis, Orban și liberalii. Am produs aproape 1 milion de șomeri, din care doar sub 50.000 au primit ajutorul de șomaj. La un Indice Social de Referință de 500 de lei, cu restul de procente acumulate, suma nu depășește prea des o medie de 800 de lei. Asta în timp ce prețurile la alimentele de bază au crescut de trei-patru ori. Abordat cu ceva timp în urmă în vederea unei eventuale plafonări a prețurilor, Orban declara că va studia problema. După care a găsit soluția: prețul se stabilește pe raportul cerere-ofertă și el, ca premier, nu poate interveni în contractele încheiate între furnizor și beneficiar. Dar cum furnizorii sunt cu preponderență din UE, la fel și retailerii, este ușor de înțeles ale cui interese financiare le apără premierul. Căutați în supermarketuri produse de bază românești și veți vedea că procentajul de 51 la sută în favoarea acestora e doar o amintire.
Asigurări pentru trecut foamea
Am intrat în a doua lună de „Stați acasă”, iar rezultatele se anunță a fi dezastruoase. Cu firmele închise, cu restricții dure privind deplasările, cu activități economice blocate, orizonturile nu sunt grozave. Cu afacerile falimentate, firmele românești au toate șansele să fie cumpărate de investitori străini la prețuri de nimic. De ce își permit aceștia să se miște mai repede decât noi? Pentru că în statele lor măsurile de redresare a economiei sunt mai eficiente, se iau mai repede și subvențiile acordate de stat sunt incomparabil mai mari decât ce oferă Guvernul Orban. Pe de altă parte, de parcă n-ar fi fost de ajuns, traversăm și o perioadă de secetă cum nu s-a mai văzut în ultimii 50 de ani. Cum s-a pregătit Guvernul Orban pentru a o combate și ce programe are pentru susținerea agriculturii? Nu se știe, e secret, de parcă ar lucra la morcovul de 10 kilograme sau la pătrunjelul cu 1.000 de fire pe tulpină. 3.000.000 de hectare sunt afectate dramatic de lipsa apei, dar nimeni nu ar cumpăra pompele necesare și nu ar curăța canalele de irigație. Fermierii atrag atenția că la toamnă pâinea se va scumpi considerabil, timp în care ministrul Oros ne liniștește că e devreme să facem asemenea calcule. Și dacă peste câteva luni vom constata că fermierii au avut dreptate, ne trece foamea?
Farsa celor 40 la sută
Pierdem iarăși startul, ca și la instalarea epidemiei în România. Măsurile impuse de președinte, cu o așa-zisă relaxare după 15 mai, sunt departe de a rezolva ceva. Activitățile ar trebui reluate încă de la 1 mai, cu respectarea strictă a indicațiilor venite de la medici, nu de la Klaus Iohannis, a cărui experiență în domeniu nu depășește administrarea unei aspirine. Trei luni de șomaj, după cum se prefigurează, nu soluționează golul din buzunare. În urmă cu numai patru luni, coșul minim de consum pentru un trai decent, calculat pentru o persoană singură, era de 2.552 de lei. Am rezerve că, ocupați cu alegerile anticipate și alte golănii politice, Orban și liberalii l-au actualizat, crescând-i valoarea. Mai degrabă cred că se gândesc că traiul decent nu e obligatoriu, căci statistica le oferă spații generoase și pentru un trai la limita sărăciei sau sub limita pragului de subzistență. Nu este o exagerare, este doar un calcul elementar pentru existența cu 800 de lei ajutor de șomaj. Și, să nu uit. Nu mai mizați pe pensii majorate cu 40 la sută. Nu se va întâmpla niciodată. Dacă luați 10 la sută în plus să ziceți bogdaproste și să-i ridicați statuie Violetei Alexandru, ministresa responsabilă cu miluirea.