Cauta

„Vinerea Neagra”, jaf total!

Probabil va mai dura ceva vreme pana ce va exploda noul scandal care sa zguduie societatea romaneasca. Pana atunci insa, la varful structurilor informative se vorbeste deja despre „vinerea neagra” din 30 decembrie 2016. Adica ultima zi lucratoare a anului trecut cand, fara sa-i mai pese cuiva de DNA, schimbarea Guvernului sau rivalitatile politice, a fost declansata, pentru o singura zi, o adevarata isterie a incredintarii de contracte fara licitatie.

Cand toata lumea finaliza pregatirile pentru petrecerea de Revelion, tehnocratii dadeau ultimele tunuri

Si mai ingrijorator este insa faptul ca, dupa cum reiese din primele informatii, la acest jaf generalizat s-au dedat nu doar tehnocratii din administratia centrala, care desigur ca si-au tras „partea leului”, dar si pesedisti si liberali deopotriva, din administratia locala sau din regiile deconcentrate. Iar pana ce inspectorii Curtii de Conturi vor stabili, la un moment dat, care au fost „situatiile exceptionale” care au dus la aceasta avalansa de contracte, in chiar ultima zi lucratoare a anului trecut, dar mai ales prejudiciul astfel creat, uite cum a mai primit o „gura de oxigen” clientela politica, indiferent de culoarea acesteia.

Pe sestache

Iata ca, in timp ce marea majoritate a romanilor se aflau pe ultima suta a pregatirilor pentru sarbatoarea mai mult sau mai putin imbelsugata de Revelion, o alta categorie de cetateni se agita de mama focului. Si nu ne referim aici neaparat la tehnocratii care se agatau inca de scaune sau la politicienii de stanga care s-au repezit sa traga sforile pentru a prinde vreun post oarecare in noua organigrama guvernamentala, ci la „trepadusii combinagii” care, alaturi de partenerii lor afaceristi abonati la contracte cu statul, au dat cele mai mari „tunuri” ale anului trecut, tocmai in ultima zi! Si, cu toate ca probabil „palma” a fost batuta cu multa vreme inainte, afacerile au fost parafate „pe sestache”,in ultima clipa, pentru ca nimeni sa nu mai poata stopa intrarea in vigoare a contractelor cu dedicatie.

Situatii de urgenta extrema!

Este greu de crezut ca mii de manageri a diverse institutii, mai ales ca acestia apartin intregului spectru politic, cu tot cu de acum „defunctii” tehnocrati, s-au inteles intre ei pentru ca, in aceeasi zi, sa foloseasca „la gramada” acelasi tertip pentru a ocoli prevederile legale care impun organizarea de licitatii transparente pentru achizitiile facute de la buget. Asa ca, nu are rost sa ne amagim, aceasta este o modalitate folosita de mai multa vreme.

Pentru sefii de institutii nu viscolul reprezinta „situatii de extrema urgenta”

Numai ca, probabil datorita „foamei” acumulate in ultimii ani, dar si semnalelor subliminale de „relaxare” a luptei anticoruptie transmise de catre noua Putere de la Bucuresti, functionarii mai mici sau mai mari nu au mai rezistat ispitei si au zis sa intre in noul an cu „ceva” bani in buzunar. Asa ca, in ziua de 30 decembrie, au invocat cu totii „situatii de extrema urgenta” care sa justifice atribuirea a tot felul de contracte, fara licitatie! Si tot prin prisma misterioaselor „situatii de extrema urgenta” care, chipurile, nu ar fi putut fi prevazute sub nicio forma, s-a putut trece la „negocieri directe”, fara a se mai respecta nici macar banala conditie a publicarii unui anunt de participare.

De sus pana jos

Primele semnale ca s-ar incerca lamurirea situatiei cu privire la cheltuielile nejustificate facute in ultimele zile ale anului trecut au fost deja transmise de catre unii lideri ai PSD-ului, dar ingrijorarea acestora pare doar una in raport cu „rafuiala” pe care acestia o au cu ministrii tehnocrati.

Serviciile de curatenie, mai ales in spitale, cele mai mari „calamitati naturale” care nu au putut fi prevazute

Numai ca, dupa cum sustin sursele noastre, situatia a fost una generalizata, „situatiile de extrema urgenta” afectandu-le judecata atat unor ministri tehnocrati, cat si conducatorilor unor institutii sau primariii, provenind atat din randurile Puterii, cat si ale Opozitiei. Si sa nu va inchipuiti acum ca atunci cand au atribuit contractele fara licitatie, reprezentantii statului erau presati de „urgente” naturale, sa zici ca se aflau in plin viscol si ar fi avut musai nevoie, sa zicem, de lopeti! Nu, nici pe departe! Pentru ca ei au dat intr-o veselie, pe un an de zile, contracte pentru echipamente medicale, pentru mijloace de transport sau pentru servicii de curatenie, contracte care se intind acum pe toata perioada anului in curs. Si asta pentru ca, atata timp cat legea deschide „usita” prin anularea tuturor celorlalte prevederi in cazul unor „situatii de extrema urgenta ce nu pot fi prevazute”, fara a preciza insa si natura acestora, managerilor li se nazare, cand au chef, ca s-ar confrunta cu asemenea situatii…

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version