Cauta

Vin Sărbătorile de iarnă, dar a apărut iepurașul de Paște! Decorațiunea montată într-un parc din țară

sursa foto: gorjonline.ro

Nu doar că mulți au început să numere deja zilele până la Sărbătorile de iarnă, cu decembrie bătând la ușă, dar se schimbă și vremea, iar meteorologii anunță deja, pentru sfârșitul acestei săptămâni, ninsori în mai multe zone ale țării.

Ba chiar, de ceva zile, s-au deschis și Târguri de Crăciun – în Craiova și Sibiu.

Într-un parc din județul Gorj, însă, pare să fie o situație ușor confuză. Adică decorațiunile de Sărbători par să fie „pe alese”: Crăciun sau Paște. Cum așa? O decorațiune specifică Paștelui – un iepuraș decorativ de dimensiuni considerabile, având alături un ou roșu – a fost zărită într-un parc. Unde anume? În municipiul gorjean Motru, potrivit adevarul.ro.

Motrean: Copiii sunt derutați, nu știu dacă să îi mai scrie lui Moș Crăciun!

N-ar fi multe de zis, dacă nu s-ar apropia luna decembrie, când mulți dintre copiii din acest oraș, dar și, în general, din România, se pregătesc deja să-i scrie Moșului și sa-i spună ce jucării sau dulciuri și-ar dori să primească de Crăciun. Asupra acestui aspect s-a oprit și un bărbat din Motru, care a ieșit cu copilul în parc, zărind și decorațiunea cu totul neașteptată în prag de Sărbătorile de iarnă.

„Copiii care au ieșit în parc sunt derutați, nu știu dacă să îi mai scrie scrisori lui Moș Crăciun!”, sună mesajul postat pe Facebook de către Ilie Zăvoianu, conform sursei citate.

Cine a venit cu ideea și mai ales dacă va rămâne decorațiunea cu iepurașul în parcul respectiv și când va veni Crăciunul – și eventual va ninge – încă nu se știe.

Ultimele stiri

  • Relațiile de dragoste om – chatbot, un fenomen îngrijorător. De la „Sunt însărcinată cu robotul” la sinucideri puse pe seama AI
  • Ultima zi pentru depunerea candidaturilor la Primăria Capitalei. Câți candidați s-au înscris deja în cursă
  • Legea din România stabileşte clar pe cine eşti obligat să primești în apartamentul tău, chiar dacă n-are mandat. Refuzi? Eşti amendat cu 3.000 de lei
  • Nicuşor Dan recunoaște: „Românii o duc mai rău decât acum şase luni”. Și spune că 2026 va fi „dificil” – VIDEO
  • „Orașul perfect 2026”. Topul celor mai bune metropole în care să trăieşti în România. Locul 1 este marea surpriză
  • Revolut şi-a avertizat clienţii că hackerii au găsit o nouă metodă de furt a banilor din conturi. Cum te poţi apăra de înşelătorii
  • Scaunul lui Zelenski, mai şubred în Ucraina după scandalul din sectorul energetic. Populaţia poate sta, la iarnă, în frig!
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 17 noiembrie 2025 – Astăzi va fi o zi destul de stabilă
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version