AcasăNewsOrașele care au „furat” startul târgurilor de Crăciun. Unde au fost aprinse...

Orașele care au „furat” startul târgurilor de Crăciun. Unde au fost aprinse luminițele de sărbători – VIDEO

targ

La Sibiu şi Craiova au fost deschise, vineri, târgurile de Crăciun. În capitala Olteniei, luminile de sărbători s-au aprins la ora 18:30 în fața a peste 100.000 de spectatori după cum estimează polițiștii locali.

“Suntem laolaltă cu cei de la Sibiu. Până acum ei dețineau întâietatea târgurilor de Crăciun, anul acesta cred că nu mai este niciun dubiu că nu poată să ne bată nimeni măcar pentru că este cel mai mare târg de Crăciun din România, care este extins pe un kilometru pătrat. Este practic în patru piețe, un părculeț și încă un alt târg într-un cartier foarte mare din Craiova. Față de anul trecut, am dublat numărul de beculețe de luminițe. Eu cred că toată lumea este foarte entuziasmată”, a precizat Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Zeci de căsuțe cu turtă dulce, vin fiert, ciocolată, plăcinte sau jucării sunt amplasate în mai multe zone ale Craiovei. Totodată, la târg au fost montate și mai multe căsuțe-unicat realizate special de artiști pentru Craiova. În centrul orașului a fost amenajat și atelierul moșului, unde copiii pot picta diverse obiecte de sărbători, dar și căsuțe unde pot face poze cu Moș Crăciun.

Sibiul și Craiova au îmbrăcat straie de sărbătoare

Și la Sibiu, piaţa din centrul oraşului a fost inundată, vineri seară, de lumini, culoare şi chiote de veselie.

Târgul atrage vizitatorii cu o uriașa roată panoramică, un carusel, trenuleţe care străbat orașul istoric și un brad de 24 de metri, plin cu beculețe și 5.000 de globuri. Cei mici însă au fost atraşi ca un magnet, desigur, de… Moş Crăciun.

Adulţii au fost mai interesaţi de spectacolul luminilor şi de cele 120 de căsuţe ticsite cu tot felul de decoraţiuni, dulciuri, vin fiert şi bunătăţi din Mărginimea Sibiului.

author avatar
Andreea Vlad
336 afisari

4 COMENTARII

  1. La Sibiu lipseste casuta cu simbolul Craciunului……decizie progresista a primaritei globaliste. Anul trecut casuta lui mos Craciun era centru de vaccinare iar intrarea se facea cu cod qr. Doar la Sibiu ca in alte localitati nu erau interdictii. Nu am uitat mai fedegeristo! Sa te speli pe cap cu targul tau mai globalisto!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger