Cauta

VIDEO. Makaveli a anunțat că-și dă demisia din Parlament. Ce funcție părăsește influencerul

VIDEO. Makaveli a anunțat că-și dă demisia din Parlament. Ce

sursa foto: bzi.ro

Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online drept Makaveli, a anunțat sâmbătă, 5 aprilie, faptul că luni își va da demisia din funcția pe care o deține în Parlament.

La acel moment, influencerul a explicat și de ce are de gând să facă un astfel de pas. Și a dat de înțeles că nu are suficient timp pentru a se ocupa și de sarcinile pe care le-ar implica postul pe care-l are la Parlament.

Ce motiv invocă

„Având în vedere timpul care nu-mi mai permite să-mi onorez programul de lucru, luni îmi voi da demisia din postul pe care îl ocup la Parlament. Vă salut, rămânem aici pe online, rămânem toți la fel. Vă pup și să aveți grijă de voi”, a anunțat Makaveli într-un scurt mesaj transmis pe rețelele de socializare.

Tiktokerul Makaveli și-a anunțat demisia din funcția deținută la parlament în grupul SOS RO.

Potrivit adevarul.ro, funcția pe care Makaveli o ocupa în Parlament era cea curier personal la biroul senatorului S.O.S. România Ninel Peia. În luna decembrie, Diana Șoșoacă, șefa partidului SOS, anunțase că îl va angaja pe influencer în partid.

Numele lui Makaveli a ajuns în atenția publică drept unul dintre influencerii care i-au făcut campanie de promovare lui Călin Georgescu – fost candidat în cursa pentru scaunul de la Cotroceni.

Ulterior, în urma unei discuții pe TikTok, aceștia s-au dezis de fostul candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024, amintește sursa citată.

Citiți și: USR vrea și mai multă cenzură pe rețelele de socializare. Tik Tok, obligată să blocheze postările

Președintele CCR contraatacă. Se cere cenzura și pe Tik Tok

Snoop.ro: O campanie pe TikTok plătită de PNL l-ar fi promovat, de fapt, pe Călin Georgescu

Ultimele stiri

  • Investitorii globali se îndreaptă către inteligența artificială chineză
  • Piața auto europeană își revine
  • Ce ne aduce Moș Crăciun?
  • Va sări China în apărarea Venezuelei?
  • Amenzi de peste 230.000 de lei după controale la târgurile de Crăciun. Ce nereguli a găsit ANPC – FOTO
  • Războinicul din Ţara lalelelor
  • Update. Tavanul care acoperea piscina unui hotel din Sibiu s-a prăbușit, Plan Roşu de Intervenţie/8 persoane, scoase din piscină de salvatori – FOTO
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant: „O bătaie de joc”. Austeritatea nu e „reformă”, ci „un asasinat economic odios și de neimaginat” – VIDEO
  • În timp ce mulți abia așteaptă să vină Crăciunul, un profet anunță sfârșitul lumii! Spusele sale i-au băgat în sperieți pe cei care l-au auzit! VIDEO
  • Surse: Percheziții la casa în care a locuit Rodica Stănoiu. Ce vizează autoritățile
  • Exit mobile version