AcasăDIVERSEPreședintele CCR contraatacă. Se cere cenzura și pe Tik Tok

Președintele CCR contraatacă. Se cere cenzura și pe Tik Tok

Marian Enache cere impunerea de reguli pentru rețelele de socializare

CCR a înțeles din raportul Comisiei de la Veneția că este nevoie de o cenzură a rețelelor de socializare, vizată fiind rețeaua Tik Tok, vinovată de influențarea electoratului la alegerile prezidențiale din România. Cel puțin așa reiese din interviul acordat de Marian Enache, președintele Curții Constituționale, pentru site-ul juridice.ro. Mai mult, acesta dezvăluie și motivele pentru care CCR a anulat alegerile: nereguli în egalitatea de șanse a candidaților, în finanțarea campaniei electorale și influențarea votului.

După ce a șters pe jos cu raportul Comisiei de la Veneția, arătând că cei care l-au întocmit au făcut erori și confuzii, președintele Curții Constituționale, Marian Enache, a interpretat raportul ca un îndemn la cenzurarea rețelelor sociale, în speță Tik Tok. În opinia sa, raportul Comisiei trebuie înțeles ca o necesitate de stabilire de către statele membre ale Consiliului Europei a unor reguli de natură legislativă pentru desfășurarea campaniilor electorale în sfera mijloacelor social-media.

”Mijloacele noului val de social-media reprezintă încă o <<terra incognita>> pentru guvernele statelor, care impune preocuparea legislatorilor de a reglementa sistematic și corespunzător acest domeniu. Astfel, constatăm că stabilirea unor reguli juridice cu privire la funcționarea platformelor digitale de social-media și transparentizarea algoritmilor utilizați devin imperative pentru legiuitor în vederea protecției dreptului de vot și a dreptului de a fi ales, ca elemente intrinseci ale democrației constituționale, față de potențialele ingerințe și manipulări dolosive ale procesului electoral ca atare. Prin urmare, apreciez că acest proiect de raport este un mesaj de conștientizare la adresa legislatorilor naționali, care trebuie să identifice și să normativizeze desfășurarea campaniei electorale, ținând seama de riscurile și particularitățile social-media, desfășurate online sau pe orice fel de platforme digitale, care pot fi sponsorizate și susținute financiar, în mod fraudulos, de subiecți de drept din interiorul sau din afara granițelor statului care pot fi dificil de identificat”, a declarat președintele CCR.

O ”urgență” pentru interesul public

În opinia lui Marian Enache, aceste reglementări, atât la nivel european, cât și la nivel național, reprezintă o urgență pentru interesul public și se impun cu stringență în vederea realizării unei „alfabetizări digitale”, în scopul preîntâmpinării fenomenului intempestiv al dezinformării și manipulării, care, în ultima vreme, s-a intensificat și s-a generalizat în toate statele europene.

”Din această perspectivă, statele europene trebuie să conștientizeze că aceste amenințări informatice au un impact negativ și imprevizibil asupra protecției drepturilor și libertăților cetățenilor, iar o asemenea documentare realizată la nivelul Comisiei de Veneția este un semnal pozitiv, care trebuie receptat în reglementările naționale și europene. În realitate, esența proiectului de raport al Comisiei de la Veneția se concentrează pe folosirea noilor tehnologii digitale și a inteligenței artificiale, pe proliferarea amenințărilor informatice în desfășurarea campaniilor electorale, care pot prejudicia securitatea statelor și interesele fundamentale ale societăților, și pe necesitatea reglementării acestui cadru legislativ și tehnic în care se realizează campania electoral”, a precizat președintele CCR, Marian Enache.

Se invocă, din nou, documentele din CSAT

Curtea a sancționat, în limitele obligației sale constituționale, procedura electorală ca atare, derulată în condiții de incorectitudine, stabilite în baza unor documente oficiale ale instituțiilor care, prin lege, au rolul să protejeze securitatea națională și care au atestat că au existat nereguli majore în cadrul procesului electoral, consideră Marian Enache, președintele CCR. ”Mai simplu spus, prejudiciul în materialitatea sa obiectivă s-a produs. Faptul că nu au fost descoperiți cei care au cauzat acest prejudiciu și care, de regulă, acționează cu mijloace sofisticate, uneori greu perceptibile, nu înseamnă că prejudiciul nu există în obiectivitatea lui și, ca atare, trebuie ignorat sau subestimat. Or, Curtea a constatat exact acest lucru, și anume că a existat o prejudiciere a rezultatului alegerilor prin încălcări ale legilor. Neregulile determinante pentru anularea procesului electoral pentru alegerea președintelui României au vizat egalitatea de șanse a candidaților, finanțarea campaniei electorale și influențarea votului, așadar caracterul corect al alegerilor, ca expresie a suveranității”, a mai declarat președintele CCR, Marian Enache.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
904 afisari

7 COMENTARII

  1. Ce sa inteleaga neica nimeni astia care nu au pregatire corespunzatoare. Ei trebuiau sa stie drept constitutional. Dar sunt notari, juristi. Si apoi facultatea de drept o poate face oricine dar conteaza cat de inteligent esti sa interpretezi, sa aprofundezi. Mediocritate peste tot. De aceea colonia este colonie. Banii de la soros nu te fac destept.

  2. Comuniștilor staliniști le place cenzura! Dar timpul lor a apus pe tot globul! Numa la noi supraviețuiesc și fac ce vor ei. Problema ca o fac ilegal și in disprețul poporului și impotriva votului și voinței poporului! Poți incalca legile daca ești judecator? Cine îți da dreptul ăsta? Statul adănc ameregan și sluga lui de aici?

  3. Incetati toti cu minciunile fara dovexz.a zis fostul iohann ca a primit un telefon si atat.aia e dovada un telefon o vorba in eter,o comanda adica daca nu o minciuna!!!

  4. „Norucul ” nostru că a apărut regele ticăloșilor, acest Călin Georgescu să ne salveze cu „deșteptăciune ” lui.
    Ați luat_o pe miriște toți ! Parca sunteți orbi ! Vă duce_ți precum calul cu oiștea în gard.

  5. Vine poporul dupa voi si va trimite acolo unde va este locul tradatorilor de tara la lada de gunoi a istoriei

  6. CAND CCR ARE DOAR 3 DIN 9 JUDECATORI CONFORM LEGII E CLAR CA CEI 6 NEAVENITI IN MATERIE DE VOT AU PRIORITATE,E CLAR CA PROSTIA ,INCOMPETENTA SI IRESPONSABILITATEA STAPANESC ROMANIA .

  7. il mananca ca pe zambilica. asta n-a inteles nimic din procesul odiosului si sinistrei. mai e si jurist! li s-a spus foarte clar – pasul inapoi si traiesti unde vrei tu da’ ei nooo batman! eh, na batman! si li s-a adus aminte si la proces – dom’le puteati sa locuiti unde vroiati dvs. de ce ati inistat ? raspuns – „aaeeee, nu plecam noi d’aicea” rostit sacadat cu o intonatie parsiva de taran lenes si viclean si cu o miscare rapida si repetitiva stanga dreapta a capului ca de pezevenghi caruia tocmai ce i-a fost deslusit renghiul! si uite unde s-a sfarsit povestea! ISTORIA SE REPETA PENTRU CA OAMENII NU INVATA NIMIC DIN EA!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger