Cauta

VIDEO. Băiat de 12 ani, surprins în timp ce vandaliza o stație de autobuz. Primăria Constanța a făcut publice imaginile. Cine va suporta pagubele

sursa foto: captură video Primăria Constanța/Facebook

Teribilismul de moment al unui puști va face ca mama acestuia să scoată din buzunar suma necesară pentru a plăti prejudiciul creat de copil, într-o stație de autobuz din orașul de la malul mării.

O înregistrare video făcută publică de Primăria Constanța surprinde momentul în care băiatul avariază un panou publicitar dintr-o stație de transport în comun. Cazul a fost semnalat încă de zilele trecute, iar vineri Primăria a anunțat că, în urma unor cercetări pe care le-au făcut polițiștii locali constănțeni, s-a stabilit cine e a vandalizat stația recent amenajată pe strada Soveja.

„Polițiștii locali constănțeni au identificat persoana care a vandalizat săptămâna trecută panoul publicitar al stației pentru mijloacele de transport în comun situată pe strada Soveja. Este vorba despre un băiat în vârstă de 12 ani.

După ce au urmărit imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din stație, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au demarat verificări în vederea depistării persoanei care se face vinovată de distrugere și, în scurt timp, autorul faptei a fost identificat”, a transmis Primăria Constanța, vineri, 10 martie.

Mama copilului va suporta prejudiciul

Tot reprezentanții Primăriei constănțene au anunțat că „ținând cont de vârsta acestuia, 12 ani, polițiștii au luat legătura cu mama minorului care a recunoscut faptele și s-a angajat să suporte prejudiciul creat”.

În acest context, reprezentanții instituției au ales să le transmită un mesaj părinților, pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. „Dragi părinți, vă reamintim că, în conformitate cu prevederile art.1372 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, dumneavoastră sunteți responsbili pentru faptele săvârșite de copiii dumneavoastră. Pentru a nu mai ajunge în asemenea situații, vă rugăm să le mai vorbiți încă o dată despre diferențele dintre bine și rău. E păcat să distrugem un bun de care se folosesc atâția oameni. De asemenea, orice act de vandalizare înseamnă bani în plus pe care municipalitatea îi cheltuie pentru reparații”, a transmis Primăria Constanța.

Ultimele stiri

  • Pensiile vor fi recalculate altfel, de la 1 septembrie 2024. La ce trebuie să fie atenţi angajaţii
  • Alege ce citești
  • Mugur Isărescu, explicaţii uluitoare: de ce e bine că Guvernul se împrumută masiv pentru finanţarea deficitului
  • Un medic de la Institutul Oncologic, acuzat de ucidere din culpă! Ar fi uitat o compresă în abdomenul unei femei
  • Sică Mandolină l-a băgat în stabor pe Nicușor Dan
  • Erdogan se teme de Israel. Liderul turc a prevăzut ce s-ar întâmpla dacă Hamasul va fi învins
  • Pacientul Florin Piersic a trecut la nivelul următor. Cum a evoluat starea sănătăţii marelui actor
  • Ce a făcut Robert Fico, premierul Slovaciei, înainte de a fi împuşcat la Bratislava. Un martor a dezvăluit totul
  • Ucraina și Moldova pun presiune pe sistemul energetic românesc. Pierderi majore la Transelectrica
  • Tratatul de pace ce putea încheia războiul din Ucraina. Mai lipseau doar semnăturile lui Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin. De ce nu s-au mai înţeles
  • Exit mobile version