Cauta

Victor Ponta, sfat pentru doctoranzii bursieri: Nu intrati in politica, ramaneti cu partea de doctorat!

Premierul Victor Ponta i-a sfatuit pe doctoranzii beneficiari ai unor burse finantate din fonduri europene sa nu intre in politica, pentru a ramane astfel cu doctoratul. Totodata, prim-ministrul si-a exprimat speranta ca nu este un conflict de interese faptul ca Universitatea Bucuresti beneficiaza de o astfel de finantare.

Premierul a asistat, joi, la semnarea de contracte cu beneficiarii proiectelor aprobate in cadrul programelor „Sprijin pentru doctoranzi si cercetatori postdoctorat”, finantate din Fondul Social European prin POSDRU 2007 – 2013. Au mai semnat contracte si beneficiarii subprogramului „Bursa Tanarului Cercetator”, respectiv beneficiarii proiectelor de cercetare finantate din Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, Operatiunea – Dezvoltarea infrastructurii de Cercetare – Dezvoltare (CD) existente si crearea de noi infrastructuri: laboratoare si centre de cercetare.

Victor Ponta le-a dat un sfat doctoranzilor beneficiari de finantare europeana. „Ma gandesc la acei doctoranzi, post-doctoranzi care merita sa fie sprijiniti. Ma rog, o sa le spun ca nu cumva sa intre in politica, sa ramana cu partea de doctorat si cu cercetarea”, a spus Victor Ponta, la ceremonia de semnare a contractelor de finantare, noteaza digi24.ro.

El a adaugat ca spera „sa nu fie un conflict de interese daca unul din beneficiari e si Universitatea Bucuresti”. La ceremonie au participat si rectorul Universitatii Bucuresti, Mircea Dumitru – cu care premierul a discutat amical pe toata durata semnarii contractelor, dar si ministrii Eugen Teodorovici si Mihnea Costoiu. Contracte de finantare semnate sunt in valoare de 300 de milioane euro, de care vor beneficia mai multe universitati si institute de cercetare din tara, precum si circa 5.600 de cercetatori doctoranzi si post-doctoranzi. De asemenea, 15 tineri au semnat contractul de finantare pentru „Bursa Tanarului Cercetator”.

Universitatea Bucuresti a propus in 2012 retragerea titlului de doctor acordat anterior premierul Victor Ponta, dupa ce o comisie de specialitate a institutiei a decis ca teza de doctorat este un plagiat.

Foto: realitatea.net

Ultimele stiri

  • VIDEO. A sunat la numărul unic de urgență, pentru a-i spune cineva „La multi ani”!/Ce a urmat e cu totul emoționant
  • Acţiunea prin care armata israeliană anunţă, practic, asaltul asupra zonei Rafa. 1,5 milioane de palestinieni trăiesc acolo!
  • Piedone, atac la Nicușor Dan: „Ți-ai permis să jignești românii creștini ortodocși care nu sunt ca tine”
  • Modificarea pe care o vor găsi călătorii ce tranzitează Gara de Nord
  • Panică într-un bloc dintr-o localitate din Iași. Explozie urmată de incendiu/Mai mulți oameni, evacuați – VIDEO
  • Cine sunt pensionarii care se vor alege cu o „leafă” de 6.800 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Cel mai „de lux” turist al ţării, într-o nouă călătorie scumpă. Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA
  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Exit mobile version