Cauta

Veşti proaste pentru bucureşteni. Accesul la metrou, RESTRICŢIONAT! Ce s-a întâmplat

Veşti proaste pentru bucureşteni. Accesul la metrou, RESTRICŢIONAT! Ce s-a întâmplat - Ziarul National

Veşti proaste pentru bucureşteni. Accesul la metrou, RESTRICŢIONAT!

Autorităţile au luat decizii ce pot părea dure, pentru bucureşteni, în contexul pandemiei. Personalul de pază susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică vor limita, după caz, accesul călătorilor în staţiile de metrou pentru evitarea supraaaglomerării, începând de azi.

Astfel, Reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov (ISUB – IF), ai Poliţiei Metrou şi cei ai Metrorex s-au întâlnit, au discutat pericolul pe care-l presupune supraaglomerarea de p peroane şi din vagoanele trenului de metrou şi au aujuns la concluzia că accesul în subteran trebuie restricţionat.

Urmare a evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire cu Covid şi a urgenţelor medicale, în cadrul acţiunilor comune de cooperare, în data de 14.10.2020, la sediul Metrorex a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai ISUB-IF, ai Poliţiei Metrou, şi ai firmelor împreună cu reprezentanţii Metrorex.

În cadrul întâlnirii, în urma analizelor efectuate s-au concluzionat următoarele: personalul medical care efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite; personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex, vor asigura protecţia zonei de intervenţie; personalul de pază susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita după caz, accesul călătorilor în staţiile de metrou pentru evitarea supraaaglomerării“, se arată în comunicatul Metrorex.

Joi, am avut 4013 cazuri noi de COVID-19

4013 cazuri noi de Covid au fost depistate în ultimele 24 de ore, fiind a doua zi când se depășește pragul de 4000 de infectări. Au fost raportate și 73 de decese, iar numărul pacienților internați la Terapie Intensivă a urcat la 721. Un nou record de infectări se înregistrează în București – 777, însă rata de incidență nu a fost comunicată oficial. Grupul de Comunicare Strategică transmite că incidența cazurilor la 14 zile în Capitală, din informațiile primite de la DSP București, este 2,89.

Ultimele stiri

  • Dan Vardie, marele viteaz de după dezastru. Ipocrizia care urlă mai tare decât impozitul auto
  • Bucureștiul falimentat, cetățenii jupuiți. Ciucu joacă rolul reformistului, dar scoate banii tot din buzunarul oamenilor
  • Când oboseala nu mai trece: diferența dintre epuizare, depresie și stres cronic
  • Bolojan spune că nu e certă eliminarea plafonării la gaze. „Dar nici nu o putem lungi foarte mult”/Când va fi anunțată decizia
  • Ciolacu îl „torpilează” pe Ludovic Orban: „șomer politic”, „trubadurul expirat care vrea azi să se reinventeze”. Ce a declanșat reacția dură a fostului premier PSD
  • Băluță îl „somează” pe Ciucu „să nu se mai plângă la nesfârșit”: „Este absolut inadmisibil cinismul pe care îl afișează”
  • Când se încălzește vremea, după valul de ger. Prognoza pentru luna februarie: ce vești vin de la ANM
  • Vicepreşedintele SUA, critic la adresa Europei: „A apucat pe calea sinuciderii civilizaţiei”
  • Nicuşor Dan: „Coaliţia stă ceva mai rău decât stătea acum şase-şapte luni. Dar…” – VIDEO
  • De ce nu a mers Nicușor Dan „teleleu” la Davos. Explicațiile președintelui: „Înseamnă să nu mai facem lucruri de formă” – VIDEO
  • Exit mobile version