Cauta

Veste bună pentru români! Au crescut dobânzile la depozitele în lei

bnr

Cursa majorărilor dobânzilor la depozite continuă. Marile bănci din România au ajuns să bonifice dobânzi la depozitele populaţiei în lei de 6% sau chiar 7% pe scadenţe de peste 1 an, faţă de acum trei-patru luni, când ofereau până la 3%.

Cele mai mari 5 bănci după active din România au operat în luna iulie noi majorări ale dobânzilor la depozitele populaţiei în lei, ajungând la 7% pe scadenţe mai mari de 12 luni, însă în unele cazuri aceste oferte sunt de fapt promoţii care au termen de valabilitate limitat.

Oferta este limitată

Este vorba, așadar, despre o campanie promoţională de vară, pe care au lansat-o principalele bănci de la noi din țară. Cele mai mari dobânzi oferite sunt la depozitele pe 1, doi şi trei ani.

Deşi principalele cinci bănci din România după active se duc cu dobânzile până la 7% pe scadenţe mai mari de 12 luni, alte bănci, precum TBI Bank, au oferte la dobânzile depozitelor pentru populaţie care încep de la 6% pentru cea mai mică scadenţă, respectiv 1 lună, ajungând la 7% pentru 6 luni, 9% pentru 12 luni şi 10% pentru 60 de luni.

În luna martie 2022, băncile ajungeau cu dobânzile pentru depozitele la termen cu scadenţă la 1 an între 0,8% şi 4%, în condiţiile în care inflaţia se afla deja la un nivel de 8,4% în luna ianuarie 2022, iar perspectivele încă de atunci erau de două cifre privind inflaţia.

Ultimele stiri

  • Trump se autoproclamă „erou de război”
  • Schimbarea Legii insolvenței, amânată. Se dă timp pentru ultimele tunuri date bugetului
  • Cafeaua decofeinizată prin CO₂ supercritic: cum se face, ce pierde (dacă pierde ceva) și cât de sănătoasă e cu adevărat
  • Se cere excluderea Israelului din competiții!
  • Jaf ca-n filme, cu patronul lui Marius Marin și Adrian Rus victimă
  • Noi contre în Coaliție. Social-democrații, atac la useriști: „USR nu face nimic/PSD este cel care contribuie la reforme și lucrează la ele”
  • Apar cauzele blackout-ului din Spania. 2.200 MWh din regenerabile au dispărut din sistem
  • Australia investește o sumă uriașă pentru Jocurile Olimpice din 2032
  • America lasă Europa fără medicamente
  • Consumatorii vulnerabili pot solicita online, începând de miercuri, acordarea tichetului electronic de energie. Ce valoare are tichetul și până când poate fi folosit
  • Exit mobile version