Cauta

Un parlamentar plecat la Pro România revine la PSD în ajunul votului la moțiune

Cu doar o zi înainte de dezbaterea și votul la moțiunea de cenzură, fostul lider al organizației clujene a social-democraților și-a anunțat revenirea „acasă, în PSD Cluj”.

Horia Nasra (foto: Facebook)

Un calcul simplu indică faptul că Horia Nasra se întoarce la PSD la o săptămână după ce Victor Ponta vestea public  sosirea deputaților Nasra și Cornel Itu în tabăra Pro România.

De această dată a fost Nasra cel care a ales să facă marele anunț pe o rețea de socializare, în cursul dimineții, făcând referire, după cum era de așteptat, la apropiatul vot ce se va da la moțiune – inițiativă a Opoziției pe care, subliniază deputatul, nu șia pus semnătura. La fel cum nici colegul Itu n-ar fi făcut-o. „Partidul în care am crescut și în care mi-am petrecut tinerețea are nevoie de mine și este de datoria mea să fiu alături de colegii și prietenii mei. Nu am semnat textul moțiunii și nu o voi vota, la fel și colegul meu, dl. Cornel Itu. Am fost, suntem și vom fi oameni de stânga și nu putem vota această elucubrație liberală! Nu pot gira venirea la putere a liberalilor care își propun tăieri salariale, disponibilizări în masă în sectorul bugetar și înghețarea proiectelor de dezvoltare ale comunităților locale, finanțate prin PNDL sau FDI. Cât privește moțiunea, nu calculul bilelor mă interesează, ci faptul că astăzi PSD are nevoie de toți parlamentarii săi, de toți cei care în 2016 au fost aleși de cetățeni sub sigla PSD!”, a transmis, între altele, Nasra în postarea făcută pe Facebook.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version