Cauta

Un bărbat înarmat cu un topor a intrat într-o primărie din România și s-a apucat să spargă geamuri. Imagini cu momentul în care a fost imobilizat – VIDEO

Un bărbat înarmat cu un topor a intrat într-o primărie din România și s-a apucat să spargă geamuri. Imagini cu momentul în care a fost imobilizat – VIDEO - Ziarul National

sursa foto: Facebook/Primăria oraşului Haţeg

Un bărbat de 49 de ani a fost protagonistul unui episod în urma căruia s-a ales cu dosar penal. Totul, după ce a intrat, joi, în sediul primăriei din Hațeg și – având la el un topor- a spart mai multe geamuri din sediul instituției publice din orașul hunedorean.

Mai mult, la un moment dat s-a urcat pe balustrada unei terase de la etajul 1 al primăriei. Acolo a și fost imobilizat de către oamenii legii, din câte se poate observa din imaginile surprinse la fața locului.

E important de precizat că nimeni nu a fost rănit în urma acestui episod neprevăzut, în urma căruia au rezultat doar pagube materiale, respectiv ferestrele sparte.

Din câte se pare, omul ar fi fost nemulțumit de faptul că nu a primit o locuință socială. Ce se știe exact e faptul că la fața locului au intervenit atât polițiștii, cât și jandarmii. Și că, după ce a fost dat jos de pe balustrada sediului primăriei, bărbatul a fost dus la sediul poliției.

YouTube video player

Ce a anunțat IPJ Hunedoara despre acest caz

Reprezentanții IPJ Hunedoara au anunțat că poliția a fost sesizată joi la prânz, în jurul orei 12. „Astăzi, în jurul orei 12:00, Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată prin intermediul numărului de urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat înarmat cu un topor a spart mai multe geamuri din sediul Primăriei Orașului Hațeg și a urcat la etajul 1 al instituției, având anumite nemulţumiri de natură personală (nu au rezultat victime în urma acțiunii bărbatului)”, se menționează într-un comunicat.

Conform sursei citate, la fața locului s-au deplasat imediat polițiștii de ordine publică, dar și o patrulă de jandarmi, care l-au imobilizat pe bărbat și l-au dus la sediul Poliției Orașului Hațeg.

„În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Bărbatul, în vârstă de 49 de ani, din Hațeg, urmează a fi reținut pentru 24 de ore”, a mai comunicat IPJ Hunedoara.

Ultimele stiri

  • Viktor Orban avertizează UE: risc de dezintegrare din cauza conducerii
  • Se pregătește armistițiul în Ucraina. Europa trimite trupe/Ce face România
  • Numirea șefilor SRI și SIE, discutată la pachet cu marile parchete. Variantele luate în calcul de președinte
  • Alege ce citești
  • 2026 pe piețe: contururile lumii viitoare
  • Troc Putin-Trump: Venezuela, la schimb cu Ucraina!
  • Rogobete ne prostește în față. Furtul banilor din concediul medical nu se practică în UE
  • Anglia bate la ușa UE, dar Bruxelles are alte preocupări
  • De la antrenor în Bundesliga, la angajat într-un McDonald’s
  • Doar Trump își închipuie că pariul cu petrolul va avea succes. Venezuela e falită
  • Exit mobile version