Cauta

Un bărbat a sunat la 112 de peste 360 de ori în acest an/O „urgență” – primăria ar fi modificat un cuib de barză

Un bărbat a sunat la 112 de peste 360 de ori în acest an/O „urgență” – primăria ar fi modificat un cuib de barză - Ziarul National

(sursa foto: viata-libera.ro)

La 112, numărul unic de urgență, se primesc, de cele mai multe ori, apeluri care anunță producerea unor accidente rutiere, a unor agresiuni sau furturi. Există, însă, și cazuri când unii oameni aleg să pună mâna pe telefon și să sune la 112 fără vreun motiv întemeiat, cu sesizări care n-au nicio legătură cu urgențele. În această privință, autoritățile au atras atenția, nu doar o dată, asupra unor astfel de situații.

Recent, IPJ Neamț a anunțat că „în perioada ianuarie-septembrie 2022, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, au fost efectuate 12.299 de sesizări sau solicitări către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamț” și că „în primele 9 luni, au fost primite 969 de apeluri non-urgente și 498 de apeluri abuzive, în urma cărora au fost aplicate 432 de sancțiuni contravenționale”.

364 de apeluri în primele 9 luni ale anului. Ce „urgențe” a sesizat un nemțean de 53 de ani

Despre un bărbat din Neamț, mai exact din localitatea Săvinești, se poate spune că a reușit să stabilească un record în materie de apeluri la 112 – fiind vorba de peste 360 de apeluri în 9 luni.

În comunicatul transmis miercuri de IPJ Neamț cazul său e menționat la capitolul „exemple de apeluri primite prin SNUAU 112, efectuate în mod nejustificat”. Mai ales că una dintre sesizările la numărul unic de urgență viza faptul că poștașul ar fi întârziat să-i aducă omului cuponul de pensie.

Concret, polițiștii nemțeni anunță că „în primele 9 luni ale anului, un bărbat, de 53 de ani, din Săvinești, a apelat S.N.U.A.U. 112 de 364 de ori. Redăm doar câteva dintre situațiile sesizate prin SNUAU 112:

bărbatul a sesizat că ar fi primit un bilet de trimitere de la medicul de familie, unde vârsta i-ar fi fost completată greșit;

– bărbatul a sesizat faptul că factorul poștal ar fi întârziat să îi aducă cuponul de pensie;

– bărbatul a sesizat că primăria ar fi modificat un cuib al unei berze de pe un stâlp de electricitate.”

Ce semnalează autoritățile

Bărbatul a fost sancționat contravențional. Însă în tot acest context, autoritățile amintesc de ce nu trebuie sunat la 112 pentru astfel de non-urgențe.

„Cu toate că bărbatul în cauză a fost sancționat contravențional și avertizat cu privire la folosirea serviciului de apeluri de urgență, astfel de apeluri se înregistrează constant.

Reamintim că apelarea nejustificată a numărului 112 poate costa viața unei persoane aflate în pericol. În timp ce operatorul se ocupă de un apel non-urgent, pe linie poate aștepta o persoană care are într-adevăr nevoie de ajutor”, se menționează în comunicatul IPJ Neamț.

Ultimele stiri

  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Zile libere 2026 în România. Calendarul liberelor legale și minivacanțe posibile
  • Tradiții și obiceiuri de Anul Nou. Ce trebuie să faci în noaptea dintre ani pentru a avea noroc și belșug
  • Convocator Adunarea Generală RULMENTI S.A.
  • Exit mobile version