Cauta

Tudorel Toader, prima reacție după decizia CEDO în cazul Kovesi

Tudorel Toader, prima reacție după decizia CEDO în cazul Kovesi - Ziarul National

Întrebat în privința hotărârii CEDO în cazul plângerii pe care a depus-o, la finele anului 2028, Laura Codruța Kovesi, după ce a fost revocată de la șefia DNA-ului, Tudorel Toader – cel care, aflat la conducerea Ministerului Justiției (MJ), a propus o astfel de măsură – a oferit un prim comentariu pe acest subiect.

De altfel, fostul ministru al Justiției, actualmente rector al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, a pus accent tocmai pe faptul că președintele Iohannis a revocat-o pe Laura Kovesi în baza deciziei Curții Constituționale, și nu a propunerii venite de la șeful MJ. “Pe firul acestui proces de demitere au fost practic trei factori care şi-au împlinit misiunea lor. Eu, ca ministru, am făcut raportul de evaluare şi am propus revocarea. (…) După aceea, a fost sesizată Curtea Constituțională, ministrul nu este autor al dreptului de sesizare a Curţii – o face Guvernul, președintele Camerei, președintele Senatului. CCR a dat o decizie şi preşedintele a revocat-o în baza acelei decizii. Că președintele n-a revocat-o în baza propunerii mele, ci decizia CCR – ea se execută”, a susținut Tudorel Toader, marți, la BZI LIVE.

Pe marginea recentei decizii CEDO (DETALII AICI) a reacționat și premierul Ludovic Orban, care a lansat săgeți atât în irecția CCR-ului, cât și a PSD-ului. CITIȚI AICI.

Ultimele stiri

  • Răsturnare de situaţie: procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu! Iubitul cu 50 de ani mai tânăr a intrat în atenţia anchetatorilor
  • Atac sângeros la prestigioasa Universitate Brown din SUA. Studenți împușcați în timp ce dădeau examen: 10 victime
  • Horoscop 14 decembrie. Nativii sunt îndemnaţi să se împace cu adevăratele lor sentimente. Emoţia va domina în această perioadă
  • Cele mai frumoase filme de Crăciun din toate timpurile. Recomandări pentru Sărbători!
  • O mare capitală din Europa oferă turiștilor mâncare gratuită, dar şi alte beneficii. Gazdele nu cer decât gesturi mărunte, prietenoase cu mediul
  • Fostul șef Romsilva, care s-a pensionat, obligat de Instanţă să dea o mică avere înapoi. Bonusul de “Adio!”, încasat necuvenit!
  • Domnule General, Aviația vă dă onorul!
  • Europa vrea să se înarmeze până-n dinţi, de frica lui Putin. Ministrul polonez al Apărării: “Trebuie să creăm o bancă pentru bombe”
  • Un milion de români trebuie să supraviețuiască doar cu 1.281 de lei pe lună, pensia minimă garantată. Cum au ajuns în această situaţie
  • Trendul din 2026 în piaţa imobiliară. Specialiştii au aflat ce vor alege românii între chirie şi rata pentru un credit ipotecar
  • Exit mobile version