Cauta

Trenurile CFR Călători, suplimentate pentru minivacanţa de 1 Mai şi Paşte. Anunțul companiei

sursa foto: Facebook/CFR Călători

Cu doar câteva săptămâni rămase până la începutul lunii mai și, implicit, până la Sărbătorile Pascale ortodoxe, mulți se gândesc să profite de zilele libere pe care le vor avea și să dea o fugă până pe litoral, să vadă marea. Sau la munte, să se bucure de aerul curat. Dar nu toată lumea are la dispoziție varianta transportului rutier.

Astfel că, în cazul în care aveți deja planuri pentru minivacanța de 1 Mai și de Paște și vă gândiți să folosiți trenul ca mijloc de transport, aflați că CFR a anunțat că se suplimentează trenurile pe unele destinații.

Trenuri suplimentate

Concret, CFR anunţă, vineri, că suplimentează numărul trenurilor, în minivacanţa de 1 Mai şi Paşte, fiind introduse garnituri suplimentare către destinaţiile de vacanţă.

Cu prilejul minivacanței de 1 Mai și Paște, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinațiile de vacanță, dar și spre domiciliu pentru a fi alături de cei dragi de sfintele sărbători de Paște, CFR Călători va asigura un program de transport special.

Prin urmare, în perioada minivacanței 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus faţă de trenurile existente în programul obișnuit de circulaţie mai multe legături spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmației, Bistrița Nord, Cluj Napoca, Brașov”, transmit reprezentanții CFR Călători, vineri, 12 aprilie, într-un comunicat de presă.

Aceeași sursă precizează și faptul că, de asemenea, și călătorii din alte regiuni au la dispoziție o serie de conexiuni rapide din capitală, „pe fondul existenței mersului de tren cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur”.

„În zilele cu trafic crescut din această minivacanță, CFR Călători pune la dispoziția publicului călător capacitatea maximă de transport, tehnic disponibilă pentru asigurarea deplasării către zonele de interes aflate pe teritoriul țării”, conform sursei citate.

Totodată, conform precizărilor reprezentanților companiei, „se va monitoriza atent traficul de pasageri și în funcție de evoluția și dinamica cererii de călătorie” compania va suplimenta operativ cu vagoane trenurile care circulă spre/dinspre cele mai solicitate destinații în limita parcului de material rulant tehnic disponibil.

Ultimele stiri

  • S-a făcut o analiză a prețurilor! Coșul obișnuit de produse, mai ieftin în supermarketurile grecești decât în România
  • Caz cutremurător în Mehedinți: un profesor și un paznic al DGASPC, reținuți după ce ar fi abuzat mai mulți copii
  • Circulație îngreunată la metrou, pe Magistrala 2. Ce s-a întâmplat
  • Comunicat de presă S.C. FLEXIBIL S.RL (4)
  • Comunicat de presă S.C. FLEXIBIL SRL (3)
  • Comunicat de presă S.C. FLEXIBIL SRL (2)
  • Comunicat de presă S.C. FLEXIBIL SRL
  • Se ”împădurește” Sectorul 4
  • Poza Zilei
  • Horoscop 21 mai 2024 – Ai multă energie de pus în hobby-uri
  • Exit mobile version