Cauta

Trei luni de amânări la plată pentru utilități și CAS

Legea care amână pentru trei luni plata utilităților și a contribuțiilor pentru asigurările sociale va intra în vigoare în circa două săptămâni, anunță deputații PSD. De suspendarea CAS vor beneficia, la cerere, toți angajatorii și salariații, iar de amânarea plății utilităților, doar persoanele care încasează indemnizații mai mici decât salariul minim pe economie și firmele care și-au închis activitatea.

Marcel Ciolacu: ”Toată Europa ia măsuri economice, iar noi batem pasul pe loc”

Proiectul de lege pentru acordarea unor facilități fiscale contribuabililor persoane fizice și juridice va fi votat azi în Parlament, urmând să intre în vigoare în cel mult două săptămâni, ne spune președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. ”Legea a intrat în procedură de urgență și mâine (n.r. astăzi) intră la votul final, unde va fi adoptată, pentru că am negociat și cu alți lideri politici. La procedura de urgență, termenul de promulgare este de 10 zile maximum, dar ne așteptăm la președintele Iohannis să promulge repede legea. Oricum, vom veni săptămâna viitoare cu un plan de măsuri concrete pentru economie în ansamblu, cu împrumuturi, cu scheme de ajutor de stat. Momentan, nu este nimic în vigoare, nici în problema ratelor la bănci, nu sunt convenții cu băncile, totul este o păcăleală, nu sunt date norme, la IMM-uri a rămas dobânda la dobândă. În toată Europa au pornit lucrurile, în Spania oamenii își primesc deja banii de la stat direct în cont, în Marea Britanie se dau deja împrumuturi, iar noi stăm și batem pasul pe loc. Noi am vrut un Guvern care să aibă posibilitatea să dea ordonanțe pentru ca lucrurile să se miște repede, dar, de fapt, se mișcă mai greu, și acum trebuie să le facem în Parlament. Sunt disperați, sunt depășiți. Eu mă așteptam să facă un Guvern de uniune națională, dar asta este”, ne-a declarat președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Potrivit proiectului legislativ, la cererea contribuabililor, persoane fizice sau juridice, se amână la plată contribuțiile de asigurări sociale aferente veniturilor din salarii și veniturile asimilate salariilor pentru o perioadă de trei luni, începând cu luna martie 2020. Plata CAS pentru aceste trei luni se va face eșalonat, în următoarele 12 luni ulterioare încetării facilității instituite, în proporție de 50% din volumul total scadent. Aceste facilități se acordă cu condiția păstrării viabilității a cel puțin 75% din contractele de muncă existente la data de 1 martie pentru o perioadă de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii, iar dispozițiile se vor aplica inclusiv unităților administrativ-teritoriale.

Se suspendă plata facturilor la energie, apă și telefon

Angajații care au fost trimiși în șomaj tehnic sau în șomaj normal și care primesc indemnizații lunare inferioare salariului minim pe economie, precum și operatorii economici care și-au încetat total activitatea pot solicita amânarea la plată pentru o perioadă de trei luni a facturilor pentru serviciile de utilități. În aceste servicii sunt încadrate apa, energia, gazele, salubritatea, serviciile telefonice și de internet, precum și cablul TV. Cererea beneficiarului acestei facilități trebuie să fie însoțită de o declarație pe propria răspundere, semnată de persoana fizică sau de reprezentantul operatorului economic, în care să se detalieze motivul imposibilității de plată, sub sancțiunea răspunderii penale privind falsul în declarații. La expirarea perioadei de trei luni, beneficiarii de servicii de utilități vor plăti sumele scadente, eșalonat, pe o perioadă de 12 luni de la expirarea perioadei, fără a li se percepe dobânzi și penalități de întârziere. Totodată, potrivit proiectului de act normativ, operatorii economici care suportă amânarea la plată vor eșalona debitele restante fără a depăși raportul de 1/12 pe lună.

 

Ultimele stiri

  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Exit mobile version