Cauta

Transgaz asigură că nu vom avea probleme cu gazele

Ion Sterian, directorul general al Transgaz (sursa foto: cnr-cme.ro)

Importurile de gaze ale României se desfăşoară normal, iar ţara noastră îşi poate asigura necesarul de consum din producţia internă în această perioadă, a declarat, miercuri, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, pentru Agerpres.

„Zilele trecute, în perioada de Paşti, consumul de gaze al României a fost de 13-14 milioane de metri cubi pe zi, foarte redus, iar Romgaz a fost nevoit să închidă anumite sonde şi să-şi reducă producţia, din cauza cererii mici. Pentru ziua de astăzi (miercuri – n.r.), consumul este estimat la 19,5 milioane de metri cubi”, a spus Sterian.

Importurile de gaze sunt miercuri de 3,5 milioane de metri cubi (3,2 milioane mc prin Ungaria şi 300.000 mc prin Negru Vodă), nivel egal cu cel de zilele trecute.

Sterian: „România îşi poate asigura tot consumul de gaze din producţia internă în această perioadă”

România îşi poate asigura tot consumul de gaze din producţia internă în această perioadă. Consumul nu este mai mare de 20-21 de milioane de metri cubi pe zi, iar producţia poate ajunge la 23 de milioane de metri cubi. Important este să aducem gaze din import din alte surse pentru a umple depozitele, astfel încât la toamnă, la începutul sezonului rece, să avem în depozite 3,2 miliarde de metri cubi”, a mai spus Sterian.

Potrivit acestuia, în depozitele de gaze din România sunt în acest moment 640 de milioane de metri cubi, cu 230 de milioane de metri cubi mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Șeful Transgaz: „Salvarea noastră este conducta BRUA”

„Salvarea noastră este conducta BRUA, care este funcţională şi ne ajută să avem securitate în aprovizionare şi să asigurăm tranzitul de gaze în regiune, inclusiv în reverse-flow (în ambele sensuri – n.r.), obţinând şi venituri din taxele de tranzit”, a completat şeful Transgaz.

Gazprom a anunţat miercuri că a oprit complet livrările de gaze naturale către Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de către cele două ţări pentru livrarea combustibilului, transmite Reuters.

Aprovizionarea va fi oprită până când vor fi făcute plăţile, a precizat Gazprom.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Ultimele stiri

  • Catastrofa Air India, o sinucidere?
  • Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”
  • „Școala românească nu are o direcție clară în fața consumului de droguri. Este grav” – Concluziile Conferinței Webdidactica, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • COD GALBEN de ploi, vijelii și grindină. Atenționarea meteo vizează 16 județe – HARTĂ/Cum va fi vremea în București
  •  Admiterea la liceu 2025. A fost publicată ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a/Ce urmează pentru elevi
  • Dacian Cioloș, refuzat de un taximetrist la Aeroportul Otopeni/Ce a pățit șoferul de taxi – FOTO
  • Ce spune Grindeanu despre relaţia cu Bolojan: „Eu cred că oamenii nu se aşteaptă să fim prieteni” – VIDEO
  • Ce presupune reforma pensiilor speciale și la cât ar putea crește vârsta de pensionare. Ministrul Muncii: „Magistrații știu foarte bine la ce mă refer”
  • Dezvăluiri de culise în privința măsurilor fiscale. Grindeanu: Pîslaru a mers la Bruxelles și a venit de acolo cu un to-do list – VIDEO
  • Comunicat de presă KABE BOYS SRL
  • Exit mobile version