Cauta

Tragedie într-un spital din România: o doctoriţă de 38 de ani a fost găsită moartă!

ambulanta

Tragedie într-un spital din România: o doctoriţă de 38 de ani a fost găsită moartă!

Tragedie la un spital privat din Constanţa! O doctoriţă de 38 de ani a fost găsită moartă în unitatea medicală.

Deocamdată, nu se cunoaşte cauza decesului: pe coprul femeii n-au fost găsite urme de violenţă.

Astăzi, în jurul orei 11.45, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-o unitate spitalicească privată din municipiul Constanţa, s-ar afla o femeie decedată.

Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că este vorba despre o femeie, de 38 de ani, găsită decedată într-o încăpere a spitalului.

Pe trupul neînsufleţit nu au fost constatate urme vizibile de violenţă, acesta fiind transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a transmis IPJ Constanţa.

Cine era doctoriția Loredana Chircu?

Echipa spitalului Heka anunță decesul doctoriței Loredana Chircu, medic specialist medicină internă, în vârstă de 38 de ani, care a intrat de gardă la ora 20:00 fără să prezinte vreo problemă vizibilă. Pe parcursul gărzii a avut două consultații.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

Ultimele stiri

  • ULTIMA ORĂ. George Simion, reacție la zvonurile că ar fi implicat în dosarul lui Silvestru Șoșoacă: „Zeci de apropiați de-ai mei…”
  • Milioane de americani, în alertă din cauza unui dom de căldură. „Insolația poate fi mortală” – avertizează autoritățile
  • PNL va câștiga alegerile locale în zona Dobrogei, conform sondajelor de opinie
  • Surse. Silvestru Șoșoacă, luat de acasă și dus la audieri la Parchet/Care ar fi motivul
  • Surse: România nu poate da sistemul Patriot Ucrainei, conform unei analize a MApN
  • BREAKING NEWS. Șeful Biroului pentru Imigrări Caraș Severin, reținut de DNA. Alți doi funcționari, sub control judiciar/Acuzațiile
  • Guvernul PSD continuă investițiile publice record și reușește să țină pe loc deficitul în mai
  • Efectele măsurilor Guvernului Ciolacu: prețurile, în continuă scădere
  • Accident grav pe DN 1, în județul Prahova: doi răniți/Mobilizare în rândul salvatorilor
  • Vremea rea a lovit din nou/ Culturi agricole acoperite de grindină, în apropiere de Huşi. Imagini cu stratul de gheață – VIDEO
  • Exit mobile version