Cauta

Time: Jurnalistul ucis, personalitatea anului

Jurnalistul saudit Jamal Khashoggi, asasinat in 2 octombrie in consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, a fost desemnat personalitatea anului de catre prestigioasa revista americana, alaturi de alti trei jurnalisti si de un colectiv de redactie al unui ziar local american, supranumiti „Gardienii adevarului”.

Este prima data cand unul sau mai multi jurnalisti devin personalitati ale anului pe coperta Time

Impreuna cu Jamal Khashoggi, au mai fost distinsi jurnalista filipineza Maria Ressa, doi reporteri birmanezi ai agentiei Reuters, Wa Lone si Kyaw Soe Oo, aflati la ora actuala in inchisoare, si redactia ziarului local american Capital Gazette, unde cinci jurnalisti au fost ucisi in urma unui atac, in 28 iunie. Este prima data cand unul sau mai multi jurnalisti devin personalitati ale anului pe coperta Time, care decerneaza acest premiu incepand cu 1927. O alta premiera: niciodata o persoana decedata nu a devenit pe coperta Time personalitatea cea mai marcanta a anului in curs. Jamal Khashoggi era editorialist la The Washington Post si era un critic recunoscut la adresa printului mostenitor Mohammed bin Salman al Arabiei Saudite. Jurnalistul saudit a fost ucis, in urma cu doua luni, in consulatul tarii sale din Instanbul, Turcia, unde venise sa isi ridice documente necesare casatoriei. „Personalitatea anului” recunoaste „persoana sau grupul de persoane care au influentat cel mai mult stirile si lumea – in bine sau in rau – in ultimul an”.Pe lista scurta a nominalizatilor de anul acesta s-au numarat Donald Trump, Vladimir Putin, procurorul special in ancheta privind implicarea Rusiei in alegerile din Statele Unite, Robert Mueller, presedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, Meghan Markle si altii.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version