Cauta

Teodorovici îi cere demisia ministrului Cîțu

Fostul ministru al Finanțelor, actualul număr 2 în cadrul Partidului Social Democrat, îl vrea plecat pe liberalul Florin Cîțu din actualul Guvern.

Adresându-i-se succesorului său de la șefia Ministerului Finanțelor, Eugen Teodorovici enumeră, într-o postare amplă făcută în urmă cu scurtă vreme, și considerentele pentru care îi cere public demisia. „Eu mi-am ținut partea de înțelegere și am așteptat timp de #14ziledemiere, susținând doar o conferință de presă, în apărarea leului și a cursului de schimb aruncate în aer de metaforele periculoase ale ministrului Vasile Cîțu. Dânsul nu și-a respectat partea sa de înțelegere, nu a venit în fața românilor nici cu analiza promisă, nici cu măsurile pe care vrea să le adopte. De fapt nu a venit nici în fața mea, nici în fața românilor. Fapt pentru care ii cer demisia dlui Vasile Cîțu din funcția de ministru al finantelor publice, și-l somez pe Ludovic Orban să-l demită pe acesta, dacă demisia dlui Cîțu nu va fi înaintată în următoarele 48 de ore. Motivul pentru care cer demisia dlui Cîțu este unul cât se poate de simplu: pentru că a sabotat cursul de schimb (are antecedente aici), leul fiind la un minim istoric, ceea ce se traduce foarte clar în creșteri de facturi, rate bancare. Și pentru că a avut întâlniri ascunse cu reprezentanții instituțiilor financiare internaționale, despre care nu a informat românii și nu ne-a spus ce a vorbit și ce a promis în numele statului român”, notează Teodorovici pe Facebook.

Nu dezbatere, ci „ceai dansant” printre „întrebări catifelate”

Totodată, social-democratul profită de ocazie și îi mai lansează o dată premierului Ludiovic Orban invitația de a participa la o dezbatere publică pe teme economice, de aceast dată vineri, și tot la Biblioteca Centrală Universitară, unde va avea loc dezbaterea din această seară a președintelui Iohannis. Referitor la aceste discuții, Teodorovici consideră că Iohannis „nu organizează o dezbatere, ci un ceai dansant, unde va dansa printre întrebările catifelate ale “jurnaliștilor săi”, jurnaliști care vor fi răsplătiți, prin numirea unor persoane apropiate lor în funcții influente în noua administrație, în funcție de cât de bine reușesc să spele imaginea unei mandat ratat de 5 ani”.

Ultimele stiri

  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Horoscop – sâmbătă, 27 aprilie 2024. Chiar şi în weekend, mai mulţi naitivi îşi doresc să se dezvolte pe plan profesional
  • Exit mobile version