Cauta

Tariceanu ii sufla in ceafa lui Antonescu dinspre Modrogan

Gloria e trecatoare, constata Crin Antonescu. Care nu numai ca nu-l mai devanseaza pe Victor Ponta, dar trebuie sa fie foarte atent la Calin Popescu Tariceanu.

Calin Popescu Tariceanu revine pe valul popularitatii

Sondati de IMAS in iulie, romanii demonstreaza ca au schimbat macazul si il prefera acum pe social-democratul Victor Ponta. Care-l devanseaza pe providentialul Crin liberal cu aproape un procent (26,8% minus 25,9%). Cel mai interesant nu este insa ca s-a inclinat balanta USL de la dreapta la stanga, ci avansul inregistrat de fostul lider PNL Calin Popescu Tariceanu, ocupantul locului trei in topul politicienilor preferati de romani. Daca topul ramane asa sau continua rocada Antonescu-Ponta, nu-i mare bai. Liberalul va fi probabil obligat de pesedisti sa-si mai reduca din pretentii si atata tot. Lucrurile se vor schimba (a se citi incurca) insa de tot daca romanii il urca-n top pe Tariceanu.

Antonescu, un rau necesar deocamdata pentru liberali

Radiografiat la ora actuala, PNL colcaie de nemultumiti dar, asa cum recunosc si vechii liberali, partidul este departe de atingerea temperaturii necesare “manifestarii active” a resentimentelor. Ca urmare, penelistii isi consuma tensiunea si nervii starniti de atitudinea dictatoriala a lui Antonescu doar in barfe sterile. Revenirea lui Tariceanu in prim-planul public este insa de natura a da ghes dizidentilor, indemnandu-i la o comasare a fortelor in jurul fostului lor lider si premier, pe care acuma multa lume (din PNL si nu numai) il regreta. De aici si pana la conturarea ideii de debarcare a lui Antonescu nu va mai fi decat un pas, favorizat eventual si de cresterea frustrarilor interne cu ocazia alcatuirii listelor de candidati ai USL. Iar daca lucrurile intr-adevar vor ajunge aici, nici USL-ul nu se va simti prea bine, ci dimpotriva.

Reintoarcerea lui Calin, sfarsitul filelor de poveste USL-ista

Indiferent ce cred unii si altii despre Calin Popescu Tariceanu, ca a fost sau nu un premier si un lider bun, cert este ca nimeni nu-i pune la indoiala calitatea de liberal pur-sange, caruia tot ce-i de stanga ii “pute” din principiu. Ca dovada, amintim doar afirmatiile facute de Tariceanu dupa alegerile din 2009, cand se punea problema alierii PDL ori cu PSD, ori cu PNL. „PNL nu trebuie sa fie un catelus al PSD” iar decizia liberalilor (de a se alia sau nu cu PDL)  „nu trebuie sa se bazeze exclusiv pe ura impotriva lui Basescu”, atragea atunci atentia Tariceanu. Tributar naturii sale liberale, Tariceanu ar putea, in eventualitatea revenirii lui in fruntea partidului condus astazi de Antonescu, sa puna in pericol USL-ul nasit de acesta din urma impreuna cu Dan Voiculescu si Victor Ponta. Iata de ce sunt atat de interesante ultimele sondaje si de ce Antonescu trebuie sa se uite tot timpul peste umar daca nu vrea sa lase PNL-ul sa se scuture de Crin.

Ultimele stiri

  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Exit mobile version