Cauta

Tânăra generaţie din Poliţie, beată la muncă? O agentă din Arad a dat etilotestul peste cap

Problemele din MAI continuă. De data aceasta, o polițistă în vârstă de 25 de ani, care lucrează la Biroul Protecţia Animalelor Arad, a fost descoperită băută, după o petrecere la care a participat în weekend.

Ea s-a deplasat la muncă, dar a fost doar pasager pe locul din dreapta.

Testată de Poliția Rutieră locală

Femeia era pasager într-o mașină și a fost descoperită băută de Poliția Rutieră locală, care a oprit mașina pentru un control inopinat. Etilotestul a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În dimineața zilei de 8 octombrie a.c., în cadrul unui control efectuat de polițiștii Compartimentului Control Intern, la debutul unei acțiuni desfășurate pe raza de competență a orașului Sântana, a fost efectuată o testare cu aparatul alcooltest a polițiștilor care urmau să intre în serviciu.

În urma testării, în cazul unei polițiste de 25 de ani, alcooltestul a indicat o valoare de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Arad.

Agenta, cercetată disciplinar

Tânăra are o vechime de numai doi ani în Poliţie și este la prima abatere desciplinară, susține Poliția Arad. Acum, şefii ei o cercetează disciplinar.

„În baza celor constatate, comanda IPJ Arad a dispus declanșarea cercetării disciplinare, pentru încălcarea prevederilor Legii 360/2002, privind Statulul polițistului și a Codului de etică și deontologie a polițistului”, se mai arată în comunicatul IPJ Arad.

Ultimele stiri

  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Veşti proaste despre Kate Middleton după anunţul că se luptă cu cancerul!
  • Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis: „Liderii statelor NATO se feresc să fie șantajați”
  • Guvernul României, pus la colţ! Trebuie să plătească 42 de milioane de euro către băieţii deştepţi din energie
  • Mai este profitabil să investeşti într-un apartament, în 2024? Ce câştig îţi poate aduce o afacere în imobiliare
  • Breaking News: Donald Trump, condamnat! L-au găsit vinovat în procesul cu Stormy Daniels
  • Exit mobile version