AcasăSOCIALUn șofer a dat etilotestul peste cap. Ce alcoolemie avea când l-au...

Un șofer a dat etilotestul peste cap. Ce alcoolemie avea când l-au oprit polițiștii doljeni!

sursa foto: dj.politiaromana.ro

Un șofer din Dolj a fost prins de polițiști după ce a urcat la volan având o alcoolemie zdravănă. Bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Bărbatul a fost depistat la volan având o alcoolemie de 2,00 mg/l alcool pur în aerul expirat – anunță joi, 8 iunie, IPJ Dolj.

Mașina condusă de omul băut a fost trasă pe dreapta de către polițiști miercuri seară, cu puțin după ora 20. Cum oamenii legii au simțit că șoferul miroase a alcool, l-au pus să sufle în etilotest. Rezultatul testării în cazul șoferului de 42 de ani a fost unul care nu lasă loc de prea multe comentarii. Nu se știe exact ce anume băuse bărbatul înainte de a se urca la volan, dar din câte indică etilotestul consumase o cantitate semnificativă de alcool.

Șoferul, dus apoi la o unitate medicală să i se preleveze mostre biologice

„În cursul zilei de 07 iunie a.c., ora 20.14, polițiști din cadrul Secției nr.15 Poliție Rurală Filiași au depistat un bărbat, de 42 de ani, din comuna Scaești, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate.

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 2,00 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au comunicat reprezentanții IPJ Dolj.

Ulterior, șoferul a fost dus la o unitate medicală, pentru a-i fi prelevate mostre biologice. Adică să i se ia sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În acest caz, polițiștii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

author avatar
Andrei Coman
389 afisari

1 COMENTARIU

  1. dolj inseamna „de jos”
    gorj inseamna „de sus”

    o alcoolemie zdravănă,
    Andrei Coman
    -mah panaramix!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger