Cauta

Surse: DNA, percheziții la Casa de Comerț Unirea

(sursa foto: Facebook/Direcția Națională Anticorupție)

Zeci de percheziții au loc, miercuri dimineață, în mai multe județe, dar și în Capitală, într-un dosar în care prejudiciul ar fi unul de proporții.

UPDATE: DNA a transmis, prin intermediul unui scurt comunicat, că miercuri, 9 octombrie, se fac percheziții în 60 de locații aflate în Capitală și pe raza a 12 județe. Și că e vorba despre cercetări ce se fac într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în perioada 2023-2024.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în perioada 2023-2024.

În cursul zilei de 09 octombrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 60 de locații situate pe raza municipiului București și a 12 județe (Ilfov, Ialomița, Prahova, Giurgiu, Constanța, Iași, Timiș, Caraș Severin, Cluj, Bihor, Maramureș, Arad), reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcției Generale Anticorupție, Direcției Generale Antifraudă Fiscală și Brigăzii Speciale de Intervenție Jandarmi din județele menționate anterior”, conform comunicatului DNA.


Deocamdată informații despre acțiunea DNA, derulată miercuri dimineață, s-au aflat pe surse. Ar fi vorba despre mai multe percheziții la Casa de Comerț Unirea, într-un dosar de abuz în serviciu, potrivit unor surse citate de realitatea.net. În cauză, prejudiciul ar fi de peste 40 de milioane de lei.

Peste 60 de percheziții

Conform sursei citate, miercuri dimineață au loc 60 de percheziții la sedii ale Societății Naţionale „Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA” S.A. din Timiș, Bihor, Cluj, Arad, Ialomița, Ilfov și București. Ar fi vizate mai multe presupuse fapte, inclusiv de abuz în serviciu.

Este posibil ca, în cadrul acestor percheziții, să fie ridicate o serie de documente pe care anchetatorii le-ar putea considera relevante în acest caz.

Până la acest moment, DNA nu a emis un comunicat cu privire la aceste percheziții.

Din câte s-a mai aflat, nu este prima dată când instituția se află în fața unei astfel de acțiuni de control. Potrivit sursei menționate, în luna februarie s-a făcut un control, Corpul de Control al ministrului Agriculturii a fost trimis acolo și a constatat o serie de deficiențe.

Casa Română de Comerţ Agroalimentar „UNIREA” S.A. este o societate ce se află în subordinea Ministerului Agriculturii.

Ultimele stiri

  • Inteligența artificială ne crește copiii. Și noi ne uităm în altă parte
  • Cum să-ți construiești un ritual de sănătate dimineața: Startul ideal pentru minte și corp
  • Geometria Sacră a Sănătății: Cum ne influențează șirul lui Fibonacci corpul, hrana și vindecarea
  • Lista posibililor miniștri din viitorul GUVERN (surse)/Nume surpriză vehiculate
  • Cât de cald va fi, în weekend, în Capitală. ANM, prognoză specială pentru București
  • FMI, recomandări pentru România: renunțarea la cota unică de impozitare a veniturilor, creșterea TVA, a accizelor
  • Baia de Pădure – Terapia verde care vindecă mintea și întărește imunitatea
  • VIDEO. Călin Georgescu, aclamat de susținători la ieșirea de la Parchet: Controlul judiciar, prelungit
  • Comunicat de presă PGV Alert Concept SRL
  • Breaking News… în jurul lumii: UE reintroduce tarife pentru produse ucrainene
  • Exit mobile version