Cauta

Șocant! Un tânăr polițist a murit la serviciu, în Timiș. Avea doar 21 de ani

Un tânăr polițist a murit la serviciu, în Timiș. Avea doar

sursa foto: Facebook/Serviciul de Ambulanta Judetean Constanta

Un caz cutremurător a avut loc într-o localitate din județul Timiș. Un agent de poliție și-a găsit sfârșitul la doar 21 de ani, chiar în timp ce se afla la locul de muncă, în localitatea Ghizela, din Timiș. Din păcate, deși a fost supus manevrelor de resuscitare, tânărul nu a putut fi salvat.

Din primele informații, polițistul în vârstă de 21 de ani a murit chiar în postul de Poliţie.

A fost găsit de colegul său care a chemat imediat ambulanţa, potrivit news.ro. Deși medicii i-au făcut tânărului manevre de resuscitare, din păcate acestea nu au avut efect, iar cadrele medicale au fost nevoite să constate decesul acestuia.

Alerta la 112, dată de un coleg

Nenorocirea a avut loc joi seară târziu. Joi, în jurul orei 22, poliţistul în vârstă de 21 de ani, care intrase la serviciu în tura de noapte, la Postul de Poliţie Ghizela din judeţul Timiş, i-a spus colegului său că se duce la toaletă, potrivit sursei citate. La un moment dat, observând că acesta nu se întoarce, colegul său s-a îngrijorat și a mers să vadă ce se întâmplă. L-a găsit leşinat şi a sunat rapid la numărul de urgenţă 112.

Astfel că la fața locului a ajuns imediat un echipaj de la ambulanță. Medicii l-au resuscitat pe tânărul poliţist aproximativ o oră, însă într-un final au declarat decesul.

Din primele date se pare că poliţistul ar fi suferit un infarct. Medicii legiști vor fi însă cei care vor stabili exact cauza morţii tânărului, în urma autopsiei.

Despre agentul de poliţie s-a aflat că era din Băile Herculane. Potrivit surse citate, era absolvent al Şcolii de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina şi era încadrat în structura de Poliţie din Timiş de aproximativ un an.

Ultimele stiri

  • Sorin Grindeanu iese la atac şi amenință din nou cu ruperea Coaliției. Liderul PSD a punctat condițiile în care social-democrații vor ieşi de la guvernare
  • Donald Trump a anunţat rezultatul discuțiilor din Florida privind pacea în Ucraina. Witkoff şi Kushner pleacă la Moscova
  • Activitate seismică intensă, în România, luni dimineaţă. Două cutremure de magnitudini importante au „zguduit” ţara noastră, de Ziua Naţională
  • Patriotism de… maximă urgență!
  • Horoscop 1 decembrie 2025 – Fii încrezător și nu te lăsa amăgit de aparențe
  • PACE ÎN UCRAINA – negocierile din Florida: Discuții aprinse pe calendarul alegerilor din Ucraina și schimbul de teritorii
  • ROMÂNIA, 2025! IMAGINILE ANULUI! Oamenii stau la cozi pentru apă potabilă/ Ministrul USR al Mediului dă vina pe subordonați
  • Parada militară de 1 Decembrie – spectacol și restricții în lanț. Iată programul oficial
  • Alege ce citești
  • GEORGE SIMION, reales în fruntea AUR. Pariul pentru 2026: „ARESTARE SAU GUVERNARE”
  • Exit mobile version