Cauta

Șobolani pe holurile Academiei de Poliție. Sindicatul Europol reclamă întreaga situație: Toalete nefuncționale, „iar despre apă caldă nici nu poate fi vorba”

Șobolani pe holurile Academiei de Poliție. Sindicatul Europol reclamă întreaga situație: Toalete nefuncționale, „iar despre apă caldă nici nu poate fi vorba” - Ziarul National

(sursa foto: Facebook/Sindicatul Europol)

În ce condiții sunt cazați viitorii polițiști, și anume studenții Academiei de Poliție? Nu dintre cele mai bune, din câte reiese dintr-o serie de dezvăluiri recente ale sindicaliștilor de la Europol.

Sindicatul Europol a postat, luni seară, mai multe imagini cu condiţiile de cazare de la Academia de Poliţie. Reprezentanții Sindicatului susţin că viitorii polițiști stau câte 16 într-o cameră, nu au apă caldă, iar multe dintre toalete sunt nefuncţionale.

Bine ați venit în Academia de Poliție….Acesta este rezultatul managementului performant din ultimii ani ce a fost promovat la nivelul unei instituții care ar trebui să reprezinte “startul unei noi etape din cariera fiecărui viitor polițist” – ca să-l cităm în acest sens pe ministrul Lucian Bode”, scriu reprezentanții Sindicatului Europol, într-un mesaj transmis luni seară, 24 octombrie, pe pagina de Facebook.

Sindicaliștii reclamă condiții de cazare „mult mai proaste decât în orice penitenciar din țară”

Postarea vine „la pachet” cu câteva fotografii din incintă. Și cu săgeți îndreptate către ministrul de Interne, liberalul Lucian Bode. „Astăzi, viitorii polițiști sunt nevoiți să stea câte 16 într-o cameră, nu au loc unde să-și poată realiza igiena personală, toaletele sunt nefuncționale într-o proporție covârșitoare, iar despre apă caldă nici nu poate fi vorba.

Oare secretarul de stat Raed Arafat ce părere are despre normele de securitate la incendiu? Cât de siguri sunt studenții în acele dormitoare supraaglomerate dacă s-ar produce un scurt circuit la o priză?

De pe bancheta din spate, de unde conduce Bode MAI-ul, a uitat să le spună viitorilor noștri colegi că în contextul obiectivului de aderare la spațiul Schengen vor fi cazați pe perioada studiilor în condiții mult mai proaste decât în orice penitenciar din țară”, mai scriu sindicaliștii Europol.

 

Imagini cu tocurile unei uși dintr-o toaletă de la Academia de Poliție

Aceeași sursă face publice imagini dintr-o toaletă din cadrul Academiei de Poliție, cu tocuri de ușă rupte și ce par foarte vechi. „Nu e o clădire părăsită și nici o toaletă publică, ci este toaleta din cadrul Academiei de Poliție.

Tocurile de la ușă sunt vizibil rupte și roase probabil de șobolanii care se plimbă liberi pe holurile instituției”, sunt concluziile ce însoțesc scurtul clip.

Șobolan surprins alergând pe hol

Șobolani pe holurile Academiei de Poliție. Sindicatul Europol reclamă întreaga situație: Toalete nefuncționale, „iar despre apă caldă nici nu poate fi vorba” - Ziarul National
(sursa foto: captură video Sindicatul Europol/Facebook)

Totodată, sunt prezentate și imagini cu un șobolan care aleargă pe holurile căminului, pe care se aflau și bocanci așezați în fața ușilor.

„De veghe cu șobolanii la Academia de Poliție Condițiile insalubre în care studenții stau timp de 3 ani de zile au dus la apariția șobolanilor pe holurile instituției”, menționează sursa citată.

 

Ultimele stiri

  • Horoscop 11 decembrie 2025 – Azi se poate îmbunătăți o relație de familie
  • Alege ce citești
  • Premieră în cursa cipurilor de inteligență artificială. China mută decisiv
  • PSD își sapă groapa cu mâna USR
  • Odiseea incompetenței. La barajul Paltinu s-au greșit calculele
  • 2025, anul nefast al ajutorului militar pentru Ucraina?
  • Henry, dezvăluiri teribile: “Am spart tot!”
  • O nouă tragedie în lumea medicală! Un medic chirurg a murit chiar în timpul unei consultații
  • Cum face economii Guvernul Bolojan? Românii săraci trebuie să-și închidă caloriferele
  • Donator cu genă cancerigenă, tată pentru aproape 200 de copii în Europa. Unii au murit deja de cancer
  • Exit mobile version