Cauta

Sindicatul Europol pune tunurile pe ministrul de Interne: “Domnul „doctor” Bode instaurează totalitarismul în MAI”!

Sindicatul Europol pune tunurile pe ministrul de Interne: “Domnul „doctor” Bode instaurează totalitarismul în MAI”! - Ziarul National

sursa foto: Facebook/Lucian Bode

Reprezentanții Sindicatului Europol au răbufnit la adresa ministrului de Interne, liberalul Lucian Bode. Sindicaliștii acuză o „situație fără precedent în Ministerul Afacerilor Interne” și arată cu degetul înspre „doctorul” Bode, aluzie la controversele ce vizează teza de doctorat a actualului șef al MAI-ului.

Ce a declanșat indignarea sindicaliștilor? O adresă pe care ar fi remis-o ministrul, prin care acesta ar fi cerut ca organizațiile sindicale să nu fie invitate la activitățile de bilanț ale poliției. Și adus în discuție un răspuns primit de la Poliția Capitalei.

Situație fără precedent în Ministerul Afacerilor Interne, „doctorul” în energie Bode a remis o adresă către structuri, pe care a clasificat-o pentru a nu avea acces la ea, prin care le interzice conducătorilor de unități să invite organizațiile sindicale la activitățile de bilanț”, acuză Sindicatul Europol, într-un mesaj postat pe Facebook, vineri, 27 ianuarie.

Ce răspuns au primit

Sindicaliștii arată și un răspuns primit de la Poliție Capitalei, după ce au cerut conducerii DGPMB, joi seară, să li se confirme dacă bilanţul activităţii pe anul trecut, 2022, se va realiza în locaţia şi la ora pe care sindicatul le-a primit „pe surse”.

Și pentru că inițial nu ne-a venit să credem că este posibilă o asemenea situație, am solicitat în cursul serii de ieri conducerii DGPMB să ne confirme dacă bilanțul activității pentru anul 2022 se va realiza în locația și la ora pe care am primit-o „pe surse”. Răspunsul lor însă ne-a confirmat cele mai mari temeri, MAI este confiscat de un om politic care nu mai are niciun fel de demnitate. Ni s-a comunicat faptul că în acest an activitatea de evaluare activității DGPMB se realizează doar cu „perdonalul” propriu”, susțin cei de la Sindicatul Europol, care n-au scăpat din vedere o greșeală de ortografie din reacția ce le-a fost transmisă.

Sindicaliștii Europol: „Îi cerem demisia!”

Liberalul aflat în fotoliul de ministru de Interne e acuzat că încalcă dialogul social, motiv pentru care i se cere demisia. „Domnul „doctor” Bode instaurează totalitarismul în MAI. De fapt, dacă stăm să ne gândim mai bine, și pe vremea comunismului, „bilanțurile” nu se făceau cu ușile închise.

Pentru această atitudine care încalcă flagrant dialogul social, îi cerem demisia!”, susțin reprezentanții Sindicatului Europol.

Ultimele stiri

  • Scumpirile din 2026 afectează și prețurile înmormântărilor. Cum cât s-au majorat taxele din cimitire și la capelă
  • Militar american, găsit fără suflare într-un apartament din Otopeni. A fost deschis un dosar de moarte suspectă
  • Cât a ajuns să coste, în 2026, un loc de parcare în București. Șoferii sunt suprataxați pentru al doilea sau al treilea loc
  • Părinții pot sta acasă cu copiii, dacă școlile sunt închise din cauza vremii. Care sunt condițiile
  • Blue Monday 2026. Când pică „cea mai deprimantă zi a anului” / Cum o gestionezi
  • Atenție la fraude! Românii, vizați cu facturi fictive după majorarea taxelor / Ce să faci să nu pici în plasa escrocilor
  • Horoscop 10 ianuarie. O zi a introspecției! Caută clarificări
  • Comunicat de presă Comuna Salcuta
  • Ger extrem peste România: ciclonul mediteranean aduce ninsoare, polei și temperaturi de până la -18°C
  • Acordul UE-Mercosur a primit undă verde. România a semnat documentul contestat de fermieri
  • Exit mobile version