Cauta

Sindicaliştii din penitenciare se revoltă şi intră în grevă faţă de Ministerul Justiției

Sindicaliştii din penitenciare se revoltă şi intră în grevă faţă de Ministerul Justiției - Ziarul National

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) atrage atenția ministrului Cătălin Predoiu că polițiștii din penitenciare vor bloca activitatea închisorilor din cauza lipsei de reacție a acestuia vizavi de problemele din închisori.

Sindicaliștii anunță că Penitenciarul Vaslui și Penitenciarul Deva sunt primele închisori în care angajații vor face exces de zel în îndeplinirea sarcinilor profesionale pentru a bloca activitatea celor două penitenciare, la începutul lunii august 2022.

Activitatea din închisori, blocată!

Birocrația a atins cote alarmante în penitenciare, iar aplicarea întocmai a regulamentelor interne ar bloca activitatea oricărei închisori. Drepturile deținuților nu ar mai putea fi asigurate, iar activitățile cu persoanele condamnate s-ar bloca, inclusiv prezentarea la instanțele de judecată a persoanelor private de libertate ar fi îngreunată, declară Cosmin Dorobanțu, președintele FSANP.

Sindicatele din penitenciare consideră că dacă ministrul Cătălin Predoiu s-ar implica direct în găsirea unor soluții la problemele recurente din închisori, relația dintre polițiștii de penitenciare și conducerea Ministerului Justiției s-ar detensiona.

Tensiunile dintre polițiștii de penitenciare și ministrul Cătălin Predoiu au apărut pe fondul lipsei de reacție publică a ministrului justiției vizavi de informațiile apărute în spațiul public legate de modificarea condițiilor de pensionare a angajaților din sectorul de apărare, ordine publică și siguranță națională, mai arată documentul.

Ultimele stiri

  • Indignare la Târgul de Crăciun din Constanța: Mascote surprinse făcând gesturi obscene. „Un spectacol grotesc. E rușinos” – VIDEO
  • Statele Unite suspendă toate cererile de imigrare din 19 ţări non-europene. Care sunt ţările vizate
  • Furtună puternică de zăpadă în nord-estul SUA: școli închise, trafic rutier perturbat – VIDEO
  • Eugen Teodorovici s-a retras din cursa pentru Primăria Capitalei. Pe cine va susține duminică
  • Românii au început să-și caute brad de Crăciun. Cât costă, în acest an, un pom de Crăciun: „90% sunt din import”
  • De la taxe majorate dacă faci mai mult de un copil, la TVA pentru prezervative. China vrea acum o populație mai mare, din cauza crizei demografice
  • Cât te costă să faci Revelionul 2026 la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov. Nu mulţi turişti pot face faţă acestor preţuri
  • Criza apei din Prahova: Rafinăria Petrobrazi primește alimentare din surse alternative, pentru a putea funcționa
  • Ce salarii câştigă românii din Diaspora. Leafa poate ajunge şi la câteva mii bune de euro pentru lucrătorii din aceste domenii
  • Luna cadourilor vine cu cheltuieli pe măsură. Ce buget trebuie să pregătești pentru Crăciun
  • Exit mobile version