Cauta

Sfantul Apostol Andrei, Ocrotitorul Romaniei: 30 noiembrie, zi de mare sarbatoare pentru ortodocsi

Ziua de luni este una deosebit de importanta pentru suflarea ortodoxa romaneasca. Pe 30 noiembrie este praznuit Sfantul Andrei, Apostolul considerat a fi Ocrotitorul Romaniei. Inca de dimineata, credinciosii au mers la biserica, pentru a asista la slujba oficiata cu aceasta ocazie.

(foto: stiri.rol.ro)

Andrei si Simon Petru, fratele lui, au fost pescari, asemeni tatalui lor. Amandoi au ales sa raspunda chemarii de a deveni ucenici ai lui Hristos, deschizand calea celor care au propovaduit Cuvantul Domnului.

Din cate reiese din inscrisurile stravechi, inainte de a deveni ucenicul Mantuitorului, Apostolul Andrei a fost ucenicul Sfantului Ioan Botezatorul. Iar traditia spune ca Sfantul Apostol Andrei a fost cel dintai propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, conform Crestin Ortodox. De altfel, conform aceleiasi surse, pestera in care se banuieste ca a trait Sfantul Apostol, in perioada in care a raspandit preceptele Evangheliei, pe teritoriul autohton, aflata pe teritoriul judetului Constanta, a devenit loc de pelerinaj.

Sfantul Apostol a murit aparandu-si credinta. E important de amintit faptul ca, incepand cu anul 1997, Sfantul Andrei a devenit, oficial, „Ocrotitorul Romaniei”, data de 30 noiembrie devenind sarbatoare bisericeasca nationala.

Uram „La multi ani” tuturor celor care poarta numele Sfantului Andrei!

Ultimele stiri

  • Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic, vândut cu peste 1 milion de euro
  • Eșec de proporții: consolidarea clădirilor, pusă pe pauză de Nicușor Dan
  • Doi angajaţi ai unei bănci din România, acuzaţi că i-au sustras unui client de 64 ani suma de 140.000 de euro. Cum au acţionat
  • Ce amendă rişti să încasezi dacă faci grătar pe balcon, de 1 Mai. Autorităţile au tras un semnal de alarmă
  • Anunţ despre pensiile românilor, înainte de Paştele 2024. Răsturnare de situaţie. Când vin banii. Ce a transmis Poşta Română
  • Marcel Ciolacu a răspuns printr-un atac la Mircea Geoană când a fost întrebat dacă va candida la alegerile prezidenţiale 2024
  • Pelerinaj de Florii 2024 la București. Care va traseul procesiunii. Trafic restricţionat în Capitală
  • O stradă din Cluj-Napoca a dispărut peste noapte! Trafic restricţionat din cauza unei alunecări de teren (FOTO)
  • Pericol cu peştele din magazine, înainte de Florii 2024! Ce au descoperit inspectorii sanitari
  • Tragedie pe şoselele din România. Doi tineri au murit la faţa locului!
  • Exit mobile version