Cauta

Se schimbă legea! Închisoare obligatorie pentru uciderea din culpă

Șoferii  aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor stupefiante, precum și cei care nu dețin permis de conducere, care provoacă accidente soldate cu moartea unei persoane vor fi încarcerați, obligatoriu, pentru o perioadă de până la 5 ani, potrivit unui proiect de lege aflat pe ordinea de zi la Camera Deputaților. Dacă din accident a rezultat moartea a două sau mai multe persoane, pedeapsa cu închisoarea va fi de peste 7 ani.

În intervalul 2009-2018, infracțiunile contra regimului circulației au crescut cu 60%

Arestul la domiciliu și suspendarea pedepselor nu vor mai fi posibile în cazul șoferilor vinovați de ucidere din culpă, dacă aceștia au condus beți, drogați sau fără drept de conducere. Conform noului Cod Penal, uciderea din culpă a unei persoane se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate. Deputații vor însă să se asigure că cei care încalcă flagrant și grav legislația rutieră nu vor scăpa doar cu pedepse simbolice. Astfel, parlamentarii vor să modifice Codul Penal, adăugând un nou alineat articolului 192, care prevede pedepsele pentru uciderea din culpă. Astfel, potrivit propunerii legislative, ”dacă fapta a fost săvârșită de o persoană care nu deține permis de conducere sau care conduce un vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau orice formă de suspendare a executării pedepsei”.  Deputații susțin că modificarea legislativă va avea drept efect ocrotirea relațiilor sociale referitoare la dreptul la viață prin aplicarea unor sancțiuni adecvate în raport cu gravitatea faptei de ucidere din culpă reținută în concurs cu infracțiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive, aplicarea sancțiunii fiind necesară pentru disciplinarea destinatarilor legii. Printre efectele proiectului de act normativ se numără ”crearea premiselor reducerii incidenței accidentelor rutiere soldate cu ucidere din culpă în concurs cu infracțiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influența alcoolului ori a substanțelor psihoactive, precum și schimbarea atitudinii destinatarilor legii penale față de valorile sociale prin funcția preventiv-educativă de a forma conștiința specifică de respect pentru valorile sociale constituite în jurul dreptului la viață și integritate al persoanei, ocrotite de legea penală”.

11.000 de români, prinși beți la volan

În prezent, potrivit Codului Penal, în cazul unui concurs de infracțiuni realizat prin săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și cea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere ori conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, legea permite posibilitatea ca persoanei vinovate să i se aplice renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Potrivit datelor Poliției Române, situația statistică privind accidentele soldate cu moartea unor persoane relevă o creștere de 1,95% a numărului de persoane decedate în 2017 față de 2016. Totodată, conform bilanțului Parchetului General pentru anul 2018, se observă o creștere a fenomenului infracțional la regimul circulației pe drumurile publice cu 8,2%, de la 20.380 în 2017 la 22.047 în 2018, cifra reprezentând mai mult de o treime din totalul infracțiunilor anchetate și soluționate cu trimiteri în judecată în 2018. Dintre aceștia, peste 11.000 de români au fost cercetați pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, cu 11% mai mulți față de 2017.

Ultimele stiri

  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Exit mobile version