Cauta

Se schimbă garda în Parchete

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a decis că trebuie să aducă oameni noi la șefia Parchetelor. Acesta a declarat că va lansa procedura de selecție a procurorului general și a șefilor DIICOT și DNA, care au activat de luni bune cu interimari. Predoiu susține că are nevoie de ”procurori de rang înalt” în aceste funcții.

Predoiu are o dilemă Pe cine pune șefi la Parchete

”Imediat după preluarea mandatului am început să lucrăm la procedura de selecție a procurorilor, pentru ca propunerile să fie înaintate CSM pentru aviz și președintelui României, pentru o eventuală numire”, a declarat Predoiu. Ministrul a susținut că va lansa procedurile și pentru celelalte funcții de conducere pentru care ministerul Justiției poate formula propuneri. Pe de altă parte, ministrul a solicitat un raport detaliat privindu-i pe cei care vor să candideze pentru posturile cheie din Ministerul Public, DIICOT sau DNA. Conform surselor, numirea șefilor parchetelor va fi una destul de anevoioasă în condițiile în care ”zarurile au fost deja aruncate” de cei care pun magistrații în funcții publice ”în sufragerie”. Conform acelorași surse, exită o listă scurtă cu cei care ar putea fi numiți în aceste funcții, doar că totul s-ar întâmpla ”pe criterii politice”. Pe de altă parte, există posibilitatea ca cei care sunt acum interimari să-și depună candidatura încercând să rămână pe posturile principale până la finalizarea mandatelor pe care le-au primit. Procedura pentru selecția magistraților pentru șefia Ministerului Public, DIICOT și DNA va fi lansată pe 2 decembrie, în cadrul ședinței CSM.

Ultimele stiri

  • Explicația noii plafonări dorite de PSD la reparațiile pe RCA: ora de manoperă în service-uri a crescut cu aproape 40%
  • Imagini înspăimântătoare cu un taur înfuriat! Turiști puși pe fugă și atacați de animal, pe o plajă din Mexic – VIDEO
  • Bugetul Ministerului Agriculturii, suplimentat cu 1 miliard de lei. Unde se vor duce banii/Premierul Ciolacu, anunț
  • Căutări în Capitală. Un bărbat a furat o masină și a avariat mai multe autoturisme, înainte de a da bir cu fugiții
  • Protest AUR la sediul Autorităţii Electorale Permanente. Ce mesaj a ținut să le transmită George Simion românilor din diaspora – VIDEO
  • Firea știe cum poate scăpa de aglomerație Capitala. „Noile linii de metrou sunt soluția pentru fluidizarea traficului”
  • Celebrul magician David Copperfield, acuzat de mai multe femei de comportament sexual neadecvat
  • Cine e bărbatul care l-a împușcat pe premierul slovac. Ce s-a aflat despre suspect – VIDEO
  • Promovarea eficientă a serviciilor și produselor prin Anunțuri ziare tipărite și online
  • VIDEO| Atacul din slovacia, catalogat de autorități drept asasinat motivat politic
  • Exit mobile version