Cauta

Școli închise în România. Cât va mai fi aplicată măsura. Ce spune ministrul

De câteva zile, grădinițele, școlile și liceele, dar și mai multe unități de învățământ superior au fost închise, ca măsură de limitare a apariției cazurilor de infectări cu noul coronavirus. 

În acest context, ministrul Educației, Monica Anisie, a pus accent pe faptul că nu se știe cât va dura această perioadă în care copiii nu vor face cursuri în clase, măsura aplicându-se, după cum se știe, până pe 22 martie, la nivelul învățământului preuniversitar. „Măsura de suspendare a cursurilor poate continua până când nu va mai exista (…) niciun pericol asupra sănătății copiilor noștri”, a declarat Anisie, luni, prin intermediul unei videoconferințe.

Însă e important de avut în vedere faptul că, deși nu merg propriu-zis la cursuri, elevii pot face școală de acasă, atât în sistem online, cât și prin intermediul emisiunilor găzduite de televiziunea publică, în ideea că nu toți copiii au acces la internet și la un calculator. „Suspendarea cursurilor a făcut ca școala să se mute din sala de clasă în spațiul de acasă. Alături de echipa mea din minister am lucrat pentru a identifca cele mai bune soluții pentru elevi și cadrele didactice. Cursurile suport online reprezintă o astfel de soluție (…). Pentru că suntem conștienți că nu în fiecare casă ajunge internetul (…) am decis că MEC să încheie și un parteneriat cu Televiziunea română, (…) prin care colegii mei cadre didactice pot ajunge, prin lecțiile realizate de către ei, la cât mai mulți elevi. Pentru început, am ales că cei cărora ne adresăm prin intermediul proiectului Teleșcoala să fie elevii care trebuie să continue pregătirea pentru examenele naționale – elevii de clasa a VIII-a și a XII-a”, a susținut ministrul.

Ultimele stiri

  • Aeroportul București-Sud va deservi peste 11 milioane de pasageri/ Băluță: Împreună am făcut primul pas – GALERIE FOTO
  • Șeful Casei Naționale de Pensii, anunț de ultimă oră pentru pensionari. Hotărârea, publicată în Monitorul Oficial
  • Nicușor Dan, complice prin pasivitate și dezinteres la dezastrul și jaful de la Arena Națională
  • Speranța gimnasticii românești între cei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Candidatul AUR la Primăria Capitalei: Procurorii ne-au anunţat că au început urmărirea penală în urma plângerii la DNA împotriva lui Nicuşor Dan
  • Un bărbat înarmat care a încercat să incendieze o sinagogă din Franța, ucis de poliţie
  • Comunicat de presă COLEGIUL ECONOMIC ”VIILOR”
  • Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea în prima parte a lunii iunie
  • Terifiant! Director de închisoare, asasinat. Primise ameninţări cu moartea de la deţinuţi
  • Planuri de călătorie date peste cap. Zeci de oameni au ratat zborul Cluj Napoca-Paris. Ce s-a întâmplat la aeroport
  • Exit mobile version