Posturi si imposturi, de-aici vreu a plecare. De fapt, cuvantul asta, impostura inseamna inselator, inselaciune, abuz de incredere, el e legat de postura, de locul pe care il are de la bunul Dumnezeu fiecare dintre noi. Ea, impostura vezi bine, a inceput din buza anului 1990, dupa ce au fost descalificati si umiliti „odiosul si sinistra”.
Din patru clase, lemn-Tanase, nu erau scosi. Ba mi-amintesc cum si-a batut joc de moartea lor, la o emisiune frantozeasca, un fel de actorache corp de subansamblu de balci, Stranutovici. Cum sa nu te simti teleptual daca aveai macar opt? Desi pe vremea lui Nea Nicu ne opinteam sa generalizam liceul. De atunci a pornit totul. Din ziua de 22, cine a tras de noi, am vazut un fost saf de Radiotv care se simtea poruncitor si deja capo dello stato. Apoi un conferentiar de pe la noi i-a transmis unui coleg de revuista ca el ar putea, la o adica, sa catindeze ca presedinte, ce mare scofala? Sa-l ajutam noi, prefesorii de romana, ca doar constituim o armata. Si noi luaseram viteza, de ce sa n-o recunoastem, fiecare la locul lui de munca. „Cine-i ala sa-mi dea mie indicatii pretioase, ce, nu-i doar un fost coleg?”. Asa si era, de fapt, un fost coleg ales sef de gestiune administrativa, inca de-a doua zi si-a tras secretara, avtomobil cu sofeur si registru de audiente.Mi-amintesc acum si mi-e rusine de nu mai pot ca l-am bagat si l-am scos vreo juma’ de ora la lift, la etajul trei al imobilului masiv si entuziast zumzaitor unde ne desfasuram activitatea zilnica.
La asta se mai adauga ceva: cine facuse vreo scoala inainte era cah, nu se punea. Un imbecil de premier cazut in freza la propriu se mandrea cu faptul ca nu terminase nimic la comunisti. Vorba unui mare prozator roman care i-a raspuns unui coleg de breasla de se infoia ca nu fusese membru de partid: „ba, noi nu primeam chiar orice prost”. Ca-n facultati intrai daca vreai, bineinteles, si daca aveai peste nota 8. Scuze facile pentru neputirinta, ce sa-i faci!? Mai aparuse mizeria aia de stratagema de drept si de fapt cu „ce-ai efectuat in ultimii cinci ani”, ca asta era perioada de carantina necesara pentru vindecul ticalosiei. Cinci ani. Cat ai fi fost dat afara in ultimii ani ai domniei lui Nea Nicu. Insisi detinutii de drept comun devenisera disidenti si chiar revolutionari. Profesori de cel mai crancen socialism stiintific, secretari de partid strecurati in scoli muncitoresti direct din productie si pe burse de sfaturi populare, asistenti spoiti sefi de catedra, batausi de militie au devenit brusc oameni de afaceri sau, si mai rau, politicieni. Presa a fost acaparata de cativa gazetari de meserie din cea obsteasca si a partidului de dinainte, care au racolat numai amatori si tinichigii, sergenti majori, strungarite, macaragioaice, sefi de gara, taximetristi etc. Anii ‘50 reluati, actualizati si activizati. Macar inainte exista ziaristica la Stefan Gheorghidiu, cu durata de trei ani, facuta serios, cu profi autentici. Si chiar printre ai citati mai sus erau oameni de foarte mare isprava.
Functia creatoare de organ, nu invers. Cum era cineva pus, nu ales – ca si alegerea era pe lista, nu pe competenta! – odata se invartosa de devenea datator de lumina. De fapt traseul este taman invers in toate casele, si bordeie si palate: ai vreo vocatie, ai post si rost. Ca sa judecam drept: lipsa de identitate se cheama asta. N-ai cu ce te lauda, baremi mertan sa conduci. Avea o vorba Motu: „nu-ti convine, ia-ti masina mica”. Asta era apostrofa de tramvai dar iaste definitorie pentru noi. Nu stateam mai deunazi la branza de vaci si, fiind cunoscut de-al vanzatoarelor, mai povesteam una, alta? Vine unul grabit si obraznic de intreaba ca de ce stau ciopor pe mine si cine sunt eu si nu-l baga pe el pardon nimeni in seama? Am zambit a radere si le-am zis: „serviti-l pe dumnealui, ca vrea sa fie primul macar la coada!”. Si asta, lipsa de notorietate si de minte in cele din urma, naste monstruozitati. Adica afise de camin cultural si de iarmaroc. „Dupa un lung turneu prin capitalele lumii poposeste in targul nostru celebrul atlet-artist care rupe lanturile de la bicicleta”. Daca o aseaza si o ataseaza la coada Coanei Ooropa pe caricatura asta analfabeta si plagiatoare se face repetir la cazul lui A.D. Munteanu din 1990, de cu totul alta calitate. Ala fusese pus acolo ca sa ardice mana pentru Golf iar aiasta va fi contra Italiei, Ungheriei, Poloniei si a altor raskolnicovi. Pentru Vaxvaghen Golf. Asa suntem, mari si tari aici, ca dincolo nu se uita nimeni la noi. Ca nu se uita, ar mai fi cum ar mai fi, dar se dau toti in laturi, isi pazesc buzunarile si ne arata cu destul. Ar fi comic de n-ar fi trist. Toti alearga dupa gloriola la pahar de plastic de unica folosinta, doar pentru cartea de vizita. Sa scrie acolo fost catindat la orice.