Cauta

Saptamana Patimilor. Lunea Mare

Au mai ramas doar cateva zile pana cand credinciosii ortodocsi vor sarbatori Sfintele Pasti.

(foto: bizantina.ro)

Luni a inceput Saptamana Patimilor. Fiecare zi din saptamana ce precede Invierea Mantuitorului, ultima din Postul Pastilor, cunoscut si drept Postul Mare, are o semnificatie aparte, iar de luni si pana vineri in biserici se tin denii.

Incepand cu seara acestei prime zile a saptamanii, in Lunea Mare, cum mai este ea cunoscuta, credinctiosii merg in lacasurile de cult si participa la aceste slujbe cu totul deosebite. In Joia Mare se slujeste  Denia celor 12 Evanghelii, pentru ca in Vinerea Mare sa se cante Prohodul. In sambata de dinaintea Sfintelor Pasti in calendarul ortodox este marcata Coborarea la iad a Mantuitorului, pentru ca duminica, pe 8 aprilie, suflarea ortodoxa sa rosteasca „Hristos a Inviat!”, bucurandu-se de Invierea Domnului, de Sfintele Pasti.

Ultimele stiri

  • Iliescu riscă închisoare pe viață. Cum a întâmpinat-o pe prima procuroare care se ocupă de dosarul mineriadei
  • Comunicat de presă DACOREX COM SRL
  • Erdogan îl amână pe Biden. Nu mai are loc întâlnirea de pe 9 mai
  • Traian Băsescu explică unde s-a produs întârzierea aderării la Schengen: „Eram intrați de 10 ani”
  • Gabriela Firea neagă acuzațiile cum că planurile urbanistice de sector din mandatul său ar fi fost ilegale: „Vorbe în vânt!”
  • PS4: Procedura de licitație pentru proiectarea și execuția liniei de metrou M4, tronsonul Gara de Nord- Gara Progresul, publică în SICAP
  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Premierul Ciolacu, despre situația de la Slănic, unde o stradă s-a surpat: „S-a făcut un drum peste o mină. Ce vreţi să fac?” – VIDEO
  • Aaron Drăgoi, la doar 7 ani, va reprezenta România la Campionatul Mondial de Șah
  • S-a stins Nicolae (Nic) Iliescu
  • Exit mobile version