Cauta

Săptămâna 14-20 septembrie începe cu vreme frumoasă și călduroasă

La jumătatea primei luni de toamnă, practic, vremea continuă să fie văratică, iar temperaturile mai ridicate față de normalul acestei perioade.

Luni, în prima zi de școală, vremea se anunță frumoasă și călduroasă, la orele amiezii, în sudul, vestul și centrul României. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei, iar vântul va sufla slab și moderat. Conform stirimeteo.ro, vor fi ușoare intensificări în zonele sud-estice, estice, dar și în cele de munte, pe creste mai exact.

La nivel de temperaturi, în această primă zi a săptămânii valorile maxime indicate de termometre se vor situa între 26 și 34 de grade. Cele mai ridicate în zona Olteniei, unde vor fi, așadar, temperaturi mai degrabă specifice verii.

Atenționări de ceață

Izolat, vor fi condiții de ceață. De altfel, la această oră sunt valabile două atenționări tip nowcasting COD GALBEN, ambele emise până la ora 10.

Una dintre ele vizează localități din județul Suceava – Vatra Dornei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Iacobeni, Panaci, Poiana Stampei, Coșna, Ciocănești, unde meteorologii spun că va fi ceață care determină reducerea vizibilității sub 200 de metri.

Cealaltă atenționare vizează localitățile Întorsura Buzăului, Sita Buzăului, Barcani, din județul Covasna, și, respectiv, Miercurea Ciuc, Toplița, Gheorgheni, Ditrău, Sândominic, Remetea, Joseni, Suseni, Ciumani, Ciucsângeorgiu, Sărmaș, Frumoasa, Lăzarea, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Gălăuțaș, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Subcetate, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Voșlăbeni, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu – din județul Harghita. Conform Administrației Naționale de Meteorologie, în aceste zone se va semnala ceață, care generează reducerea vizibilității local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

Cum va fi vremea în Capitală

La nivelul Bucureștiului, vremea va fi, de asemenea, foarte frumoasă. Și călduroasă pentru această dată din calendar, având în vedere faptul că se așteaptă ca temperatura maximă să urce până la 31 de grade.

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat.

Ultimele stiri

  • Fost ministru al Apărării, după ce Nicușor Dan, „președintele abia ales”, a lipsit de la ceremoniile de Ziua Marinei: „Un gest urât față de…”
  • VIDEO. Incendiu puternic, cu degajări mari de fum, la un depozit din Iași. A fost emis mesaj RO-Alert
  • VIDEO. Bolojan, fluierat la Constanța, înaintea discursului de Ziua Marinei. „Să trecem de această perioadă dificilă”
  • VIDEO. Motivul pentru care Nicușor Dan nu participă la festivitățile de Ziua Marinei, de la Constanța. Ministru: „E într-o perioadă de concedii”
  • Adormirea Maicii Domnului, prăznuită de credincioșii ortodocși pe 15 august. Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria Mare
  • UPDATE. Lumea întreagă, cu ochii pe întâlnirea Trump-Putin. Ce atitudine va adopta liderul de la Casa Albă la negocierile cu președintele rus?/Avionul lui Putin a aterizat în Alaska – VIDEO
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 15 august 2025 – Ai mult optimism și bună dispoziție astăzi
  • Alege ce citești
  • Trump și Putin împart lumea/România, piesa de decor pe care nimeni nu o vrea
  • Exit mobile version