AcasăNewsS-a aflat planul Guvernului! Vrea să taie cu 30% salariile de la...

S-a aflat planul Guvernului! Vrea să taie cu 30% salariile de la ANRE, ASF și ANCOM. Vor fi reduse și anumite posturi

salariu

Autoritățile de reglementare din România ar urma să sufere modificări semnificative în structura și salarizarea personalului, conform unui nou act normativ ajuns în atenția presei.

Conducerile ANRE, ASF și ANCOM vor trebui să prezinte până la 30 septembrie 2025 o nouă organigramă care presupune reducerea cu 30% a tuturor salariilor și indemnizațiilor, precum și restructurarea unor posturi.

Schimbările vizează toate cele trei autorități de reglementare în domeniul energiei, financiar și, respectiv, de comunicații, care vor trebui să aplice noile măsuri cel târziu până la 1 ianuarie 2026.

Ce presupun măsurile

Conducerile executive ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) vor prezenta, până la data de 30 septembrie 2025, în ședința de guvern, o nouă organigramă, care să prevadă o scădere de 10% a posturilor de specialitate și o scădere de 30% a posturilor din serviciile suport, așa cum erau acestea conținute în organigramele și statele de funcții valabile la 1 ianuarie 2025, potrivit profit.ro.

Și tot până la data de 30 septembrie acest an, conducerile executive ale celor trei Autorități vor prezenta în ședința de guvern o grilă de salarizare care să prevadă o scădere de 30% a tuturor salariilor și/sau indemnizațiilor personalului cuprins în statele de funcțiuni la data de 1 iulie 2025, indică un act normativ analizat de site-ul citat.

În cazul membrilor Comitetului de Reglementare ai ANRE, pentru membrii Consiliului ASF, președintele și vicepreședinții Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, nivelul salariului/ remunerației/ indemnizației, după caz, se va reduce cu 30% față de nivelul înregistrat în luna iulie 2025.

Astfel, noile organigrame, state de funcții și niveluri de salarizare stabilite vor intra în vigoare nu mai târziu de 1 ianuarie 2026.

Citiți și: Șah-mat la ANRE. Prosumatorii își iau ”cu japca” banii de la furnizorii de energie

Se sparge buba la ANRE. Detașări de la Parlament pentru salarii de lux și locuințe închiriate cu 72 lei pe lună

S-a spart buba angajărilor pe pile la ANRE

author avatar
Andrei Coman
94 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger