Cauta

Rusia va trimite nave de razboi in Siria, in 2012!

Rusia va trimite in 2012 o flota de nave de razboi in Siria, oficial pentru o simpla escala, in timp ce tensiunile cresc intre Moscova si Occident asupra crizei din aceasta tara din Orientul Mijlociu, relateaza cotidianul Izvestia, citat de AFP.

Portavionul rusesc "Amiralul Kuznetov"

Navele, in frunte cu singurul portavion rus „Amiralul Kuznetov”, vor ancora in primavara lui 2012 in portul Tartous, unde se afla o baza navala ruseasca, a declarat purtatorul de cuvant al sefului Statului Major al Marinei ruse, citat de Izvestia.

Aceasta baza, infiintata in epoca sovietica, serveste mai ales intretinerii si aprovizionarii navelor. Momentan, nicio nava nu se afla acolo. „Amiralul Kuznetov” care a facut escala in largul portului Tartous in 1995 si 2007, trebuie sa paraseasca la inceputul lui decembrie marea Barents (in Oceanul Arctic) sa ocoleasca Europa prin vest si sa intre in marea Mediterana prin stramtoarea Gibraltar.

Portavionul cu zece avioane de vanatoare la bord nu va putea ancora in portul Tartous din cauza marimii sale si va ramane astfel in larg. Purtatorul de cuvant al Marinei a subliniat totusi ca proiectul de trimitere a navelor in Siria nu este legat de ciocnirile dintre fortele regimului Bashar al-Assad si opozitie.

„Escala navelor rusesti la Tartous nu trebuie perceputa ca o reactie la evenimentele din Siria”, a indicat acesta, precizand ca flota se va opri de asemenea la Beirut (Liban), Genova (Italia) si Cipru. „Aceasta escala era prevazuta inca din 2010, cand inca nu se intamplase nimic; s-a facut o pregatire intensa si nu este niciun motiv sa anulam sau sa amanam”, a mai adaugat el.

Rusia refuza cu obstinatie sa se alature Occidentului in condamnarea represiunii din Siria, care s-a soldat cu mai mult de 3 500 de morti conform ONU, si se opune in continuare oricaror sanctiuni impotriva Damascului.

 

Ultimele stiri

  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Incendiu puternic lângă București. Pompierii au intervenit de urgență în Mogoșoaia
  • Țările UE „Big Bang” riscă să-și piardă avantajul competitiv
  • Cap compas Riad. Petrobogăția atrage giganții bancari
  • Vehiculele Green Deal nu sunt pentru muritorii de rând. Prețurile cresc, în loc să scadă
  • Accident rutier cumplit, în Joia Mare. Doi oameni au murit, în Argeș
  • Elefantul lui Buddha ar putea strivi în curând Dragonul lui Confucius
  • Exit mobile version