Cauta

Update: Numerele de telefon la care pot suna românii afectați de cutremurele din Turcia. Precizări MAE/România răspunde apelului de sprijin venit din partea Turciei – anunțul Guvernului

UPDATE 15.02: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis numerele de telefon la care românii afectaţi de cutremurele produse în Turcia pot solicita asistenţă consulară.

„În continuarea informațiilor transmise în contextul cutremurelor produse la data de 6 februarie 2023 în Republica Turcia, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reiterează faptul că cetățenii români pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Ankara: +90.312.447.7945 și +90.312.447.7940, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români au la dispoziție și telefonul de urgență al secției consulare de la Ankara: +90.532.318.1726”, se precizează de la MAE.

Totodată, în comunicatul oficial se menționează faptul că MAE le recomandă cetățenilor români aflați în zonele afectate de cutremur „să se informeze din surse oficiale despre evoluția situației de la fața locului și să respecte instrucțiunile autorităților turce”.

„De asemenea, în cazul existenței unor eventuale grupuri de cetățeni români afectați, pentru a evita ocuparea liniilor telefonice pentru un timp îndelungat, se recomandă ca o singură persoană din cadrul grupului să contacteze personalul consular, iar informațiile obținute de aceasta să fie diseminate și celorlalți cetățeni români din grup”, transmit reprezentanții ministerului condus de către Bogdan Aurescu.


Știre inițială:

România răspunde apelului de sprijin venit din partea Turciei s-a anunțat luni dimineață de la Palatul Victoria. Totul, ca urmare a cutremurului foarte puternic ce s-a produs în sudul Turciei, aproape de granița cu Siria.

Premierul Nicolae Ciucă a convocat, luni, Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Guvernul a decis trimiterea în Turcia a unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, s-a anunțat oficial.

Citiți mai multe aici: UPDATE Cutremur devastator în Turcia – 7.8 pe Richter. Peste 500 de morți, clădiri prăbușite, mii de oameni răniți FOTO&VIDEO

„În urma consultării cu președintele României, Klaus Iohannis, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a convocat, azi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU.

Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în calitatea sa de punct național de contact, a primit din partea Centrului de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, solicitarea autorităților din Turcia pentru acordarea de asistență internațională, având în vedere situația de urgență generată de cutremurul de peste 7 grade Richter manifestat noaptea trecută pe teritoriul acestora.

Urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis trimiterea unei echipe RO-USAR, personal specializat de intervenție în astfel de situații din cadrul IGSU, în Turcia, țara puternic afectată de cutremurul de noaptea trecută”, se menționează într-un comunicat venit de la Palatul Victoria.

Guvern: Sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autoritățile turce

Conform informațiilor venite de la Guvern, „sprijinul oferit de statul român a fost acceptat de autoritățile turce, precizând, totodată, că echipele de salvatori ale IGSU, împreună cu echipa medicală SMURD București (parte integrantă a INSARAG), alături de personalul Forțelor Aeriene Române din cadrul MAPN, sunt deja pregătite pentru desfășurarea acestei misiuni de sprijin”.

În același comunicat se mai menționează că „sprijinul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Turcia prin Mecanismul European de Protecție Civilă”.

De altfel, premierul Ciucă a transmis, într-o postare pe Twitter, disponibilitatea României de a oferi sprijin Turciei, după cutremurul devastator.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Inundaţii puternice în Bulgaria. Râuri s-au revărsat în provincia Blagoevgrad
  • Doi bătrâni din Brașov, tâlhăriți în casă. Lăsați fără bani și bijuterii după ce au fost legați
  • A crescut într-un orfelinat și a ajuns să scrie legile pentru copiii abandonați. Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici, membru al campaniei „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • ANAF începe executarea silită în cazul lui Marian Vanghelie. Ce sumă vrea să recupereze Fiscul de la fostul primar
  • Gaura de 10 milioane de euro de la Piața Gorjului: cum a ajuns administrația Ciprian Ciucu să mențină un contract neplătit de opt ani
  • BREAKING NEWS. Ionuț Moșteanu și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Apărării/Cine preia interimatul la șefia MApN (Update)
  • Cum va fi vremea de Crăciun. Ce vești vin de la ANM: prognoza meteo până pe 29 decembrie
  • Bilanţul deceselor în urma incendiului devastator din Hong Kong se ridică la 94. „Este un dezastru” – VIDEO
  • Tânăra din Garda Naţională împuşcată în apropiere de Casa Albă a murit/Vestea dramatică, anunțată de președintele Trump – VIDEO
  • Anunț de presă Lansarea proiectului INFORMĂM, DEZVOLTĂM – APTITUDINI ȘI MENTORAT PENTRU VIITOR – ID -AMV
  • Exit mobile version