Mobilizare de mare exceptie la Parlament. Marcel Ciolacu, cunoscut mai degraba ca partenerul lui Omar Hayssam si ca cetatean cu studii la SRI decat ca vicepremier, a dat alarma inca de luni. Sa vina toata lumea, cu catel, cu purcel, cu nepotii nenascuti si cu mamaie de la Brailita ca trebuie sa treaca de Parlament proiectul de lege privind achizitia de rachete Patriot. De ce atata graba, cand parlamentarul roman intai se odihneste inainte de a cugeta? Crede cineva ca respectarea vreunui calendar negociat e de natura sa-i bage in vrie pe romani?
Nu se sperie romanul de atata lucru, cu atat mai mult cu cat, in iubirea lui infinita pentru americani, are el grija sa-si puna singur piedica pe drum si sa nu mai ajunga la timp.
Escala de batut cu pumnul in masa
Lunea trecuta, senatorii ar fi trebuit sa discute in Comisia de aparare proiectul de lege. Lipsa, cei din PSD. Marti, PNL si USR , trompetele politice ale lui Iohannis, au iesit la scandal, tipand ca din gura de sarpe ca PSD si ALDE incearca sa blocheze proiectul. Miercuri, pe inserat si pe nepusa masa, uite cum apare pe Otopeni Rex Tillerson, secretarul Departamentului de Stat al SUA, pe motiv de escala tehnica.
Nimeni nu stia mai mult. Abia la inceputul acestei saptamani s-a aflat ca Tillerson a venit sa bata cu pumnul in masa – in termeni diplomatici, evident – ca nu se respecta termenele, ca de ce nu a fost cvorum in comisie, ca sa se faca mai repede platile catre firmele de lobby care preseaza administratia SUA. Si, informatie pe surse, in urmatorii ani sa se ridice la 2,5% din PIB valoarea inzestrarilor pentru armata. Tot cu echipamente americane, ca de aia l-a batut Trump pe spate pe Iohannis. Un gest de onorabilitate, altminteri, in valoare de 3,9 miliarde de dolari, care lui Iohannis ii va aduce inca un mandat, iar noua o gaura si mai mare in buzunare.
Am capatat vocatia de sluga?
Asa ca, Parlamentul a dat fuga sa voteze achizitionarea Patrioatelor si sa-si „onoreze angajamentele pe care si le-a asumat fata de NATO si partenerul sau strategic, SUA”. Ce cuvinte inaltatoare cunoaste domnul acesta, Ciolacu, si cum stie el sa faca emotia sa-mi invadeze trupul si sufletul. Dar, si el ca si altii, uita sa explice, cu probe pertinente, cine ne ataca. Pana sa ma conving ca rachetele astea ar intari securitatea tarii mele si a flancului sud-estic al NATO, as fi vrut ca vicepremierul – mereu uit ca e si asa ceva – sa-mi spuna ordinul cui il executam. Un ordin prin care sa se puna capat circului penibil cu legile Justitiei nu poate emite nimeni? Unul prin care Romania sa treaca macar pe locul al doilea sau al treilea in topul saraciei europene nu se poate da? Unul prin care sa i se taie lui Iohannis elanul demagogic? Sau macar un ordin prin care sa se ridice perdeaua de pe lupta anticoruptie? De ani de zile ni se dau ordine din toate partile, de la toata lumea. Ne repezim sa le executam de parca am avea vocatia de sluga in echipamentul genetic. Am ajuns sa functionam numai la ordin, ca si cum nu am mai fi in stare sa gandim singuri, si trebuie sa apara cate unul sau altul care sa ne impuna ce trebuie facut, aratandu-ne binele cu betigasul, la tabla. Singurul ordin placut, pe care il stiu din surse foarte sigure si care este cel mai important din punctul meu de vedere, este ca Rex Tillerson i-a spus transant lui Hans Klemm sa o lase mai domol cu amestecul in bucataria noastra. Sa ne lase in pace cu opiniile si interventiile lui, si sa nu ne mai ridice mereu capacul de pe oale.