Cauta

BAC 2021 SESIUNEA DE TOAMNĂ. Notele, afișate marți, 31 august. Când se pot depune contestațiile

Rezultate BAC 2021 toamnă. Notele la Bacalaureat, afișate marți. Când se pot depune contestațiile (sursa foto: monitorulcj.ro)

Elevii care au susținut probele ”examenului maturității”, Bacalaureatul, în sesiunea de toamnă, vor afla în cursul acestei ultime zile din luna august, ce note au luat.

Și asta pentru că primele rezultate ale sesiunii august – septembrie 2021 a Bacalaureatului vor fi afișate pe 31 august, până la ora 12:00, din câte s-a precizat din direcția Ministerului Educației. Notele vor fi comunicate pe site-ul edu.ro – VEZI AICI.

La fel cum s-a întâmplat și în cazul primei sesiuni a BAC-ului, cea din vară, dar și în cazul Evaluării Naționale din acest an, rezultatele vor fi afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui, ”în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR)”.

Când se pot depune contestațiile

Elevii care nu sunt mulțumiți de notele obținute au posibilitatea să formuleze contestații. Acest pas poate fi făcut tot în cursul zilei de marți, 31 august.

Reprezentanții Ministerului Educației au anunțat și ce anume au de făcut candidații care vor să formuleze o contestație.

”Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format fizic, cât și electronic.

În acest sens, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic inclusiv o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora”, se precizează într-un comunicat al instituției conduse de către Sorin Cîmpeanu.

Urmează un interval destinat analizării și soluționării acestor contestații, înainte ca rezultatele finale ale sesiunii de toamnă a Bacalaureatului 2021 să fie comunicate. Acest lucru se va întâmpla vineri, 3 septembrie.

Prima probă scrisă din sesiunea de toamnă s-a dat pe 16 august

Elevii care, din diferite motive, nu au scăpat de emoțiile ”examenului de maturitate” în vara acestui an au avut posibilitatea să se prezinte la sesiunea de toamnă. Datele oficiale comunicate la momentul începerii acestei sesiuni a Bacalaureatului 2021 indicau faptul că aproape 39.000 de candidaţi s-au înscris în vederea susținerii probelor în cadrul BAC-ului de toamnă. Care a început de luni, 16 august, cu proba scrisă la limba și literatura română

Probele scrise s-au desfășurat în săptămâna 16 – 19 august, după următorul calendar:

sursa foto: edu.ro

”Procedurile de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale se vor derula în intervalul 23 – 31 august. În acest sens, comisiile de bacalaureat din unitățile de învățământ liceal vor calcula mediile candidaților și vor asigura echivalarea/recunoașterea nivelurilor de competență la probele de profil din cadrul examenului național de bacalaureat (2021), potrivit metodologiei specifice”, au mai anunțat, la acel moment, reprezentanții Ministerului Educației.

Ultimele stiri

  • PSD continuă să aloce fonduri uriașe pentru a păstra ritmul investițiilor în infrastructură
  • Horoscop luna iunie 2024 – pentru toate zodiile. Noroc şi reuşite în multe activităţi. Planurile de călătorie ţin capul de afiş
  • Românii care îşi pot pierde „leafa” din cauza noilor prevederi din Legea Pensiilor 2024. Seniorii care riscă să rămână fără bani
  • Planul Oficial al lui Sebastian Burduja pentru București, dezvăluit românilor din Capitală
  • Zile libere legale pentru români în luna iunie 2024. Cei mai mulţi au 3, dar există şi norocoşi care primesc 4
  • Veşti proaste despre Kate Middleton după anunţul că se luptă cu cancerul!
  • Traian Băsescu, avertisment pentru Klaus Iohannis: „Liderii statelor NATO se feresc să fie șantajați”
  • Guvernul României, pus la colţ! Trebuie să plătească 42 de milioane de euro către băieţii deştepţi din energie
  • Mai este profitabil să investeşti într-un apartament, în 2024? Ce câştig îţi poate aduce o afacere în imobiliare
  • Breaking News: Donald Trump, condamnat! L-au găsit vinovat în procesul cu Stormy Daniels
  • Exit mobile version