AcasăNewsRevoluția alimentară americană a început!

Revoluția alimentară americană a început!

Revoluția alimentară americană a început! - Ziarul National

Cea mai radicală schimbare din istoria alimentației americane a început odată cu numirea lui Robert F. Kennedy Jr. ca Secretar pentru Sănătate și Servicii Umane al Statelor Unite, echivalentul american al ministrului sănătății, în cabinetul lui Donald Trump. Schimbarea are efectul unei revoluții din cauza mărimii ei, a valorilor sociale și materiale modificate, a efectelor produse și a domeniilor afectate.

De la piramida clasică la noua farfurie

Europa a introdus în anii ’70 conceptul piramidei alimentare, bazat pe o crasă manipulare realizată din considerente economice „vopsite” ca fiind sănătoase.
Prin acest model se promovau cerealele și carbohidrații rafinați, plus produsele cu un conținut extrem de mare de zahăr rafinat și sare.
Practic, piramida alimentară europeană, preluată de americani în 1992, a fost una dintre piesele de bază ale economiei bazate pe consumerism și controlată de multinaționalele din două domenii economice de bază: industria alimentară și, mai ales, cea farmaceutică.
Cu ajutorul ei s-a motivat public faptul că multinaționalele au realizat câștiguri imense, iar din impozite, taxe, TVA etc., statele au realizat încasările necesare susținerii bugetelor lor generale.
Iar aici trebuie să recunoaștem că și-au dat mâna, în cel mai ticălos mod, politicienii, afaceriștii și mai ales medicii și farmaciștii, pentru ca lumea să nu vadă efectele grave ale E-urilor și altor chimicale din alimentele procesate, ale concentrațiilor enorme de zahăr și sare din aproape toate produsele alimentare, ale creării unor adevărate adicții față de anumite produse și alimente.
Iar multitudinea de mijloace folosite a fost precum imaginația, adică fără limite!
Doar că urmările și efectele negative nu au mai putut fi ascunse, iar acum Kennedy Jr. este cel care a declanșat revoluția alimentară americană.
Prima măsură luată a constat în înlocuirea piramidei alimentare cu farfuria multicoloră, adică înlocuirea uleiurilor vegetale, alimentelor ultraprocesate, aditivilor, zahărului și sării în exces cu carne, lapte, pește, legume și grăsimi sănătoase.

Toate tot la bani se rezumă, nu-i așa?

În urma analizelor realizate de Kennedy Jr., America a aflat că, deși cetățenii ei plătesc taxe și asigurări medicale, iar bugetul pentru sănătate este enorm, rezultatele sunt sub orice critică, obezitatea, bolile cardiovasculare și diabetul fiind pe primul loc.
De asemenea, amestecul multinaționalelor în redactarea Ghidurilor de nutriție și prevenție a bolilor americane a fost semnalat încă din 2012 de Kennedy Jr., iar echipa lui, formată din foști lobbyiști, știe exact „cu ce se mănâncă” asta!
De aceea, excluderea găștilor de afaceriști din mecanismul de concepere a ghidurilor și rescrierea de la zero a acestora este o altă față a noii revoluții alimentare americane.

Diabetologi versus nutriționiști

Mult timp, diabetologii erau asumați ca și nutriționiști, dar de când, până și în România, s-a înființat o secție de nutriție, dar nu în cadrul facultății de medicină, ci în cea de… farmacie, și nu în București, ci la Cluj, a început un veritabil război între diabetologi și nutriționiști!
Un mare diabetolog român spunea că „de nevastă poți să divorțezi, dar de diabet niciodată!”. Și, pentru ca ironia sorții să fie și mai mare, fata lui, tot medic devenită și nutriționistă cu patalama, a ajuns ca angajată la o firmă multinațională de sucuri pline de chimicale să le promoveze consumul!
Odată cu promovarea noii meserii de nutriționist au apărut, cu sau fără diplomă și studii de specialitate, un noian de astfel de specialiști în nutriție, care au intrat rapid sub oblăduirea industriilor farma și alimentare, alături de diabetologi.
Pe acești noi veniți la masă îi găsim peste tot pe internet, la sălile de fitness, în emisiuni de profil etc., și fiecare dintre ei susține că are rețeta unică prin care fie te slăbește, fie te vindecă de diabet și alte alea! Este celebru cazul unui vânzător de suplimente alimentare din București care se recomanda chiar inventator al unui medicament, deși nu avea studii medicale!!
În teorie, ambii promovează conceptul comun al unei nutriții sănătoase, doar că dietele imaginate de ei nu țin cont de:

  • chimizarea excesivă a fructelor și legumelor recomandate de ei;

  • hormonii și stimulatorii de creștere folosiți în creșterea rapidă a puilor și peștilor recomandați în locul tradiționalilor porci și văcuțe;

  • E-urile din laptele de soia, migdale etc.;

  • concentrațiile enorme de sare și zahăr din cereale, dar și din pâinea integrală atât de promovată;

  • coca congelată folosită la producerea pâinii negre, integrale etc.;

  • suplimentele alimentare sunt șmecheria din România prin care se fentează obligațiile legale privitoare la medicamente, iar eventualele probleme sunt puse doar în sarcina utilizatorului.

Revenind la revoluția alimentară americană, și acolo problema este cam la fel ca la noi, până la un punct însă!
Noua echipă a lui Kennedy Jr. știe că doar prin desființarea vechilor scheme de organizare internă și eliminarea corupției și a corupților din acestea, doar că multinaționalele nu vor ceda așa ușor.
Se așteaptă ca, de exemplu, în materia valorilor indicelui glicemic, care au fost scăzute până într-acolo încât mai toată România are diabet, să se accepte valori mai mari. Nu de alta, dar în România interbelică glicemia medie avea valoarea de… 400, în condițiile în care nu se bea Coca-Cola, se mânca carne de toate felurile, dar porcul era baza, nu existau mezeluri și pâine cu zahăr și aditivi, brânza și cașcavalul se făceau exclusiv din lapte ș.a.m.d.
Iar noile rețete americane readuc în farfurie proteinele de calitate, grăsimile sănătoase (uleiul de pește, uleiurile vegetale precum cele de măsline sau rapiță, semințele de in sau grăsimile din alge), legumele nechimizate și lactatele din lapte, nu din coloranți.
Kennedy Jr. vrea, de asemenea, să schimbe cei 80 de ani de politici agricole americane bazate pe obținerea de recolte mari prin folosirea intensivă a pesticidelor, printr-o nouă politică de acordare de stimulente pentru fermieri doar pentru obținerea unor produse agricole cât mai sănătoase.

Revoluția alimentară americană și România

Dacă în America se șterge tot ce s-a făcut rău prin ghidurile alimentare bazate pe celebra piramidă importată din Europa și se face efectiv un nou model, în România este HAOS!
Pentru că, sub presiunea multinaționalelor, România și-a șters și anulat celebrul Codex Alimentarius, care ținea în frâu orice ingerință a alimentelor și produselor agricole ce depășeau valorile admise, și a permis importul dezlănțuit de produse toxice, pline de aditivi, sare și zahăr.
Ca urmare a unei directive a UE, ar fi trebuit ca produsele comercializate în țările din Est să aibă același standard cu cele din Vest, dar, la presiunea multinaționalelor, nici acum nu este pusă în aplicare.
Primul semn major al răscoalei etichetelor, cum am denumit eu mișcarea împotriva vânzării de produse cu etichete de Vest, dar pe standarde inferioare, special concepute pentru Est, a fost acțiunea Grupului de la Visegrád, acolo unde România nici nu a fost invitată să ia parte măcar!
Practic, țările acestui grup au cerut UE să impună respectarea, la nivelul întregii Europe, a standardului unic de calitate.
Deci ce să mai vorbim despre revoluția alimentară americană și noile ghiduri alimentare, dacă la noi singura care face ceva în informarea consumatorului este INFOCONS?
Așa că poftă bună în continuare, dragi români!

author avatar
Cezar Osiceanu Pilot
Studii - școala generală cu predare în limba chineză - ⁠Liceul de aviație București specializarea motoare de avion - Școala Militară de Aviație Bobocu-Buzau
362 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img