Cauta

Răsturnare de situație în cazul Gheorghe Ursu. Instanța a admis cererea urmaşilor disidentului de revizuire a sentinţei prin care torţionarii acestuia au fost achitaţi

Răsturnare de situație în cazul Gheorghe Ursu. Instanța a

Cazul Gheorghe Ursu, un final neașteptat

Familia disidentului Gheorghe Ursu află, joi, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) în cazul cererii de revizuire a sentinței prin care torționarii acestuia fuseseră achitați definitiv, în vara anului trecut.

ICCJ a admis joi cererea urmaşilor disidentului Gheorghe Ursu de revizuire a sentinţei prin care torţionarii acestuia au fost achitaţi. O cerere similară, depusă de Parchetul Curţii de Apel Bucureşti, a fost de asemenea admisă, cauza urmând să fie trimisă Curţii de Apel Bucureşti pentru rejudecare, potrivit news.ro.

„Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţile civile Ursu Ştefan Olga şi Ursu Andrei Horia împotriva sentinţei penale nr. 92/F din data de 09 mai 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală. Desfiinţează sentinţa penală apelată şi rejudecând: În temeiul art. 453 alin. (1) lit.a) din Codul de procedură penală, admite în principiu cererile de revizuire formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de părţile civile Ursu Ştefan Olga şi Ursu Andrei Horia împotriva sentinţei penale nr. 196/F/17.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală, definitivă prin decizia penală nr. 238/A/27.07.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi trimite cauza Curţii de Apel Bucureşti în vederea rejudecării cauzei în condiţiile art. 461 din Codul de procedură penală”, a decis ICCJ.

Decizia de joi a instanței este definitivă.

Ce a solicitat Parchetul

În 1 noiembrie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Parchetul General) a formulat o cerere de revizuire a hotărârii de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu, rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din data de 27 iulie 2023. Magistraţii cereau rejudecarea şi condamnarea lor pentru tratamente neomenoase. În cuprinsul cererii de revizuire, procurorii Secţiei judiciare din cadrul PÎCCJ au arătat că aceasta se bazează pe fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei, după ce au primit noi date de la CNSAS, precum şi materialul documentar întocmit de IICCMER, în colaborare cu Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, însoţit de un material sintetic referitor la cazuistica şi încălcările drepturilor omului în România în perioada 1980-1989.

Fuseseră achitați definitiv

Sursa citată amintește că torţionarii disidentului Gheorghe Ursu, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, au fost achitaţi definitiv în 27 iulie 2023, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Aceștia fuseseră trimiși în judecată pe 1 august 2016, de către procurorii militari de la Parchetul instanţei supreme, maiorul în rezervă Marin Pîrvulescu şi colonelul în rezervă Vasile Hodiş, foşti ofiţeri ai Departamentului Securităţii Statului, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii, iar – din câte precizează aceeași sursă – fostul ministru al Internelor George Homoştean şi Tudor Postelnicu, fost şef al Departamentului Securităţii Statului, de complicitate la aceste infracţiuni.

Marin Pîrvulescu şi Vasile Hodiş au fost acuzaţi că au exercitat acţiuni represive sistematice faţă de Gheorghe Ursu, în perioada în care acesta a făcut obiectul urmăririi informative şi judiciare pentru acte sau fapte considerate „ostile regimului comunist”.

Gheorghe Ursu a murit în noiembrie 1985

Ursu a intrat în vizorul fostei Securități pentru legăturile sale cu postul Europa Liberă și pentru discuțiile cu lumea literară și artistică din țară și din străinătate. „Conform documentelor, Securitatea i-ar fi înscenat lui Gheorghe Ursu un dosar. La percheziție în casa acestuia au fost găsiți 17 dolari și a fost arestat.

A fost închis într-o celulă cu doi deţinuţi considerați periculoși, Marian Clită şi Gheorghe Radu. Ursu a murit la 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava”- citiți mai multe AICI: Torționarii disidentului Gheorghe Ursu, achitați

Ultimele stiri

  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • VIDEO. Furtuni și inundații devastatoare în California. Trei persoane și-au pierdut viața
  • Locul de muncă plătit cu 30.000 de euro pentru 6 luni. Ce criterii de angajare trebuie să îndeplineşti
  • Exit mobile version