Cauta

Putin, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace

S-a tot vorbit despre nominalizarea asta, dar multi credeau ca este o gluma, dat fiind faptul ca pe Putin lumea il percepe oricum, dar nu ca pe un pacifist.

Putin e omul zilei, asa ca se cuvine sa ia tot

Insa, Academia Internationala a Unitatii Natiunilor Lumii, de la Moscova, evident, l-a propus pe bune pe Vladimir Putin pentru Premiul Nobel pentru Pace. Georgi Trapeznikov, presedintele academiei, a declarat ca scrisoarea oficiala a fost trimisa Comitetului Nobel la 16 septembrie si a fost primita la 20 septembrie.

Secretarul de presa al lui Putin, Dmitri Peskov, a tinut sa sublinieze ca initiativa academiei nu a fost coordonata de Administratia prezidentiala. Motivul principal este „pacea in Siria”, care a evitat un al treilea razboi mondial. Pace in Siria nu este. Ultimele statistici arata ca numai in luna septembrie au fost ucisi 5.000 de oameni, in timpul negocierilor intre marile puteri.

Ultimele stiri

  • VIDEO. A sunat la numărul unic de urgență, pentru a-i spune cineva „La multi ani”!/Ce a urmat e cu totul emoționant
  • Acţiunea prin care armata israeliană anunţă, practic, asaltul asupra zonei Rafa. 1,5 milioane de palestinieni trăiesc acolo!
  • Piedone, atac la Nicușor Dan: „Ți-ai permis să jignești românii creștini ortodocși care nu sunt ca tine”
  • Modificarea pe care o vor găsi călătorii ce tranzitează Gara de Nord
  • Panică într-un bloc dintr-o localitate din Iași. Explozie urmată de incendiu/Mai mulți oameni, evacuați – VIDEO
  • Cine sunt pensionarii care se vor alege cu o „leafă” de 6.800 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Cel mai „de lux” turist al ţării, într-o nouă călătorie scumpă. Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA
  • Ce a văzut un român pe bonul fiscal de la restaurant: „Sunt eu bătut în cap și nu mai înțeleg cum funcționează?”
  • Mii de oameni rămaşi, de Paşte, fără apă. Ce s-ar fi întâmplat de s-a ajuns în această situație
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru a doua zi de Paşte. Ce trebuie să faci pentru noroc şi prosperitate
  • Exit mobile version