Cauta

Proiectul pe deconspirarea securiștilor ce sunt funcționarilor publici are verde de la Senat

Demnitarii publici vor avea obligaţia să depună, la începutul oricărui mandat, o nouă declaraţie pe propria răspundere că nu au avut niciun fel de legătură cu fosta Securitate, și orice persoană poate verifica – la cerere – acest lucru.

Cazimir Ionescu, directorul CNSA, și Ion Iliescu, primul președinte post-decembrist al României (Sursa foto: Twitter)

Noua procedură a intrat  la inițiativa legislativă care vizează accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii printr-un amendament admis marţi de Comisia juridică de la Senat. Comisia a dat raport favorabil proiectului.

„Principiul rămâne că la începutul oricărui mandat se redepune o declaraţie chiar dacă ai decizii [deja că nu ai colaborat cu Securitatea]. La intrarea într-un nou mandat se depune din nou declaraţie şi poţi fi verificat la cerere [că nu ai fost colaborator sau lucrător al fostei Securităţi]”, a precizat senatorul PSD Şerban Nicolae, membru al Comisiei juridice.

În intervenţia sa, Cazimir Ionescu, reprezentantul CNSAS, a susţinut că dacă se admite amendamentul iniţial există riscul ca activitatea instituţiei pe care o reprezintă să se blocheze din cauza numărului foarte mare de verificări din oficiu pe care Consiliul ar trebui să le efectueze. „Reformularea amendamentului e ok. La intrarea într-un nou mandat se depune declaraţie, oricine poate să pună această întrebare. Categoriile despre care am făcut vorbire, de la preşedintele Băncii Naţionale şi până la preşedintele ţării, intră în amendamentul prevăzut de CNSAS. Dacă mergem pe amendamentul iniţial, intră câteva sute de mii de verificări din oficiu, pe care CNSAS nici dacă ar fi de cinci ori mai mare nu poate să-i verifice. Deci instituţia ar fi blocată şi îngropată”, a precizat Cazimir Ionescu.

Conform expunerii de motive a proiectului iniţiat de senatorul ALDE Daniel Zamfir, care vizează modificarea OUG 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, „la mai bine de 27 de ani de la căderea regimului comunist în România, încă mai există dispoziţii legale care, în ciuda scopului urmărit de ansamblul legii, permit ascunderea adevărului în ceea ce priveşte calitatea de lucrător sau colaborator al fostei Securităţi. Mai mult decât atât, aceste dispoziţii legale permit absolvirea persoanelor vizate de răspundere morală şi uneori chiar penală, lăsând nesancţionate declaraţii necorespunzătoare adevărului”.

Proiectul face parte din categoria legilor organice, Senatul fiind for legislativ decizional.

Ion Iliescu și Cazimir Ionescu (Sursa foto: Facebook)
Ultimele stiri

  • Promisiunea lui Florin Piersic, de pe patul de spital. Mesajul emoţionant pe care l-a transmis fanilor
  • De ce românii cumpără tot mai mult produsele marcă proprie ale supermarketurilor. Nu e vorba doar despre preţ
  • Misterul piramidelor egiptene, desluşit! Cum au fost construite mai ușor în urmă cu 4.700 ani (VIDEO)
  • Mugur Isărescu trage semnalul de alarmă: „Când datoria depășește 50%, trebuie luate măsuri”. Urmează îngheţarea pensiilor şi a salariilor?
  • S-au scos „armele” în campania electorală din SUA. Donald Trump şi Joe Biden s-au atacat de la distanţă
  • Românii care aproape că se aleg cu dublarea pensiei. Noua Lege a Pensiilor 2024 îi favorizează
  • Rusia a atacat Kievul cu drone! Moscova acuză că şi Ucraina lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane
  • Horoscop – duminică, 19 mai 2024. Nativii care trebuie să aibă grijă la cheltuieli!
  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Exit mobile version