Cauta

Primele rezultate ale verificarilor facute de Corpul de control al premierului, in cazul copiilor din Arges

Cazurile micutilor cu sindrom hemolitic-uremic sunt in continuare in atentia specialistilor, dar si a autoritatilor. Rezultatele preliminare ale verificarii intreprinse de catre reprezentantii Corpului de control al primului-ministru in cazul micutilor transferati de la Spitalul de Pediatrie din Pitesti la „Marie Curie”, in Capitala, au fost facute publice vineri seara.

Cu mentiunea ca aceasta ancheta a fost facuta incepand cu data de 18 februarie si pana in cursul zilei precedente, din primele concluzii ale actiunii de control din Arges rezulta ca „exista probleme de ordin administrativ” la unitatea spitaliceasca din Pitesti destinata tratarii micilor pacienti, „care a raportat constant, din ianuarie anul trecut si pana in februarie 2016, ca nu exista infectii nosocomiale in spital, desi nu s-a efectuat nici o analiza”, se noteaza in comunicatul facut public de catre reprezentantii Executivului.

Sursa citata precizeaza, totodata, ca spitalul mentionat nu a avut un medic epidemiolog care sa fi coordonat activitatea Serviciului responsabil cu supravegherea si controlul infectiilor nosocomiale. Si ca „in perioada 01.01.2015 – 16.02.2016, reprezentantii Spitalului de Pediatrie Pitesti au consemnat in Registrul de infectii nosocomiale, lunar, faptul ca nu a fost identificata nici o infectie nosocomiala, desi in perioada de referinta au fost recoltate probe de autocontrol doar in 3 zile, respectiv in lunile februarie si martie 2015, si intr-o zi din luna februarie 2016, dupa internarea mai multor copii cu afectiuni si dupa decesul a 3 dintre acestia”.

Nu in ultimul rand, cu precizarea ca vineri, la spitalul bucurestean „Marie Curie” se aflau in grija medicilor noua copii adusi din provincie, unul dintre ei la Terapie Intensiva, sase la sectia Nefrologie si doi la Gastroenterologie, specialistii anunta ca aceasta verificare va continua, ulterior urmand sa fie formulate concluziile finale in privinta felului in care au fost tratati micutii care au fost transferati de la Spitalul de Pediatrie la fostul Spital Budimex, din Bucuresti, dar si la modul in care „entitatile publice competente au investigat si stabilit cauzele imbolnavirii acestora”.

Ultimele stiri

  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Cât costă un kilogram de cozonac, de Paştele 2024. A ajuns un desert pe care românii nu prea şi-l mai permit
  • Ce reprezintă Paştele 2024? Sfaturi şi îndrumări de la Părintele Pimen Vlad. Recomandări şi pentru slujba de Înviere
  • Litoralul, îndoliat! Protest la Vama Veche faţă de modul în care se desfăşoară procesul lui Vlad Pascu (VIDEO)
  • Cât plăteşti pentru o ciorbă la Mamaia, în minivacanţa de 1 Mai. Preţurile au luat-o „razna”
  • Tradiţii şi obiceiuri pentru Vinerea Mare înainte de Paştele 2024. Lucruri care sunt total interzise
  • Românii uitaţi de Guvern, de Paştele 2024! Categoria socială care nu primeşte pensia înainte de Sărbători
  • De la Olimpiada de Istorie, la spital, cu stare de rău, grețuri și vărsături. Organizatorii au încercat să mușamalizeze cazul?
  • Turcia suspendă orice fel de relație economică cu Israel
  • Scholz și Macron se întâlnesc înaintea vizitei lui Xi Jinping
  • Exit mobile version